Acasa Sport-AutoSport Selecţioner la Naţională: Hagi nu vrea, poate vrea Piţurcă

Selecţioner la Naţională: Hagi nu vrea, poate vrea Piţurcă

scris de M.A.
3 afisari

Gheorghe Hagi a refuzat în cursul zilei de luni oferta lui Mircea Sandu, preşedintele FRF, de a fi selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României.

Victor Piturca (foto Agerpres)

Victor Piturca (foto Agerpres)

În cadrul unei conferinţe de presă, Mircea Sandu a anunţat luni că după refuzul lui Hagi, prima sa opţiune pentru postul de selecţioner este Victor Piţurcă, transmite Agerpres. „El are performanţe, trei calificări, şi poate să reformeze naţionala României”, a spus Mircea Sandu despre Victor Piţurcă. La întâlnirea cu presa, Mircea Sandu a făcut o ofertă familiei Lucescu, de a prelua acum naţionala României, iar în condiţiile în care o va califica la Euro 2012, Mircea Sandu se va retrage din fotbal.

În context, preşedintele FRF s-a arătat surprins de declaraţia lui Răzvan Lucescu, conform căreia el a decis mai demult să părăsească echipa naţională.

2 comentarii

gogu 13-06-2011 - 15:44

cu tot respectul pentru jucator,Machedonul ca antrenor e un mare FIISSS adica e un zero barat.Hagi s-a tot plimbat de colo pina colo ca antrenor si nimic concret n-a iesit probabil ii este mai convenabil sa dea vina pe altii decit sa recunoasca esecul total de antrenor.N-a avut curaj sa intre in cusca cu lei mai
bine sa se ocupe de hotelul lui si sa ne lasa in pace cu ifosele de antrenor

ghimpe 13-06-2011 - 18:20

CATRE SUPORTERII DIN CRAIOVA. Unde va construieste NERO acea NOUA MARE ECHIPA A CRAIOVEI dupa ce a dat „foc” CRAIOVEI? A UITAT CUMVA? Acum da „foc” NATIONALEI Romaniei. Acceptati?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult