Acasa Sport-AutoSport Sferturi EURO 2012: Spania – Franţa, scor 2-0 (video)

Sferturi EURO 2012: Spania – Franţa, scor 2-0 (video)

scris de Z.V.
5 afisari
Spania a învins Franţa cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, la Doneţk, şi s-a calificat în semifinalele EURO 2012, competiţie găzduită de Polonia şi Ucraina.

Campioana europeană şi mondială s-a impus prin ”dubla” lui Xabi Alonso (19, 90 – penalty), după un meci deloc spectaculos, dar pe care l-a dominat. Spania va juca în semifinale cu Portugalia, pe 27 iunie, tot la Doneţk.

Cele două echipe au evoluat prudent în marea majoritate a timpului, practicând un joc de uzură, întrerupt arareori de faze de poartă. Prima ocazie a fost semnată de Xabi Alonso (8), dar şutul său de la mare distanţă a poposit în braţele lui Lloris. Spania a deschis scorul în min. 19, după o fază pe partea stângă, Jordi Alba a centrat, iar Xabi Alonso a marcat cu capul, la selecţia sa cu numărul 100: 1-0. În prima repriză, Iniesta a fost blocat în careu în două rânduri, în momentul şutului, prima oară de Cabaye (29), iar apoi de către Koscielny (38).

Franţa a avut o singură fază notabilă, o lovitură liberă executată de Cabaye, la care Casillas a respins mingea (32). La reluare, jocul nu s-a schimbat prea mult, chiar dacă francezii s-au străduit mai mult. Debuchy a trimis cu capul peste poartă (60), la centrarea lui Ribery. Acelaşi Ribery a centrare periculos, dar Casillas a intervenit excelent (71). Şi celălalt portar, Lloris, a ieşit salutar în faţa lui Fabregas, la 16 metri, în min. 62. În final, Pedro, inspirat introdus de Del Bosque, a scos un penalty la un duel cu Réveillere, iar Xabi Alonso a transformat şi a decis soarta partidei (90). Franţa a dezamăgit şi în acest joc, după prestaţia modestă în faţa Suediei.


Xabi Alonso Goal vs France Euro 2012 23-06-12 de kofiswag

Sâmbătă, la Doneţk, va avea loc al treilea sfert de finală de la EURO 2012, între echipele de fotbal ale Spaniei şi Franţei, care poate fi oricând o finală a unei competiţii de acest gen.

Sferturi EURO 2012  Spania - Franta

Sferturi EURO 2012 Spania - Franta

Spania are un bilanţ pozitiv în faţa Franţei, cu 13 victorii, faţă de 11 înfrângeri în 30 de meciuri, dar nu a învins selecţionata ”cocoşului galic” niciodată într-un meci oficial. Ibericii au pierdut cinci din cele şase partide oficiale disputate cu ”Les Bleus”. Prima confruntare oficială între cele două echipe a avut loc la EURO 1984, în finala de la Paris, când Franţa a câştigat primul său trofeu important, cu scorul de 2-0. De atunci, Spania şi Franţa au fost adversare la EURO în două rânduri, în 1996, când scorul a fost egal, 1-1, la Leeds, şi în 2000, la Bruges, când Franţa s-a impus cu 2-1. Selecţionata din hexagon a câştigat şi la CM 2006, cu 3-1, la Hanovra.

De când a pierdut primul său meci la Cupa Mondială din 2010, în faţa Elveţiei (0-1), campioana europeană şi mondială en titre este neînvinsă de 17 meciuri oficiale, dintre care 16 le-a câştigat. În aceste partide, ”La Roja” a încasat doar 8 goluri. Spania, lăudată mult pentru stilul său ofensiv, are cifre incredibile şi în apărare. În ultimele 13 meciuri la turnee finale, Spania a primit doar trei goluri şi are 10 meciuri în care nu a încasat gol. Ultima echipă care i-a marcat mai mult de un gol Spaniei la un turneu final a fost Franţa, la CM 2006 (3-1). Eşecul cu 0-2 în faţa Suediei a pus capăt unei serii de 23 de meciuri fără înfrângere pentru Franţa, care începuse în septembrie 2010 (0-1 cu Belarus). În 14 din aceste meciuri, echipa lui Blanc nu a primit gol.

De la victoria cu 3-1 în faţa Spaniei, Franţa nu a marcat la turnee finale decât 8 goluri în 12 meciuri, singura dată când au marcat mai mult de un gol într-un meci fiind contra Ucrainei (2-0), săptămâna trecută, la Doneţk. Meciul dintre Spania şi Franţa va fi arbitrat de italianul Nicola Rizzoli. Laurent Blanc nu va putea conta în meciul de sâmbătă pe fundaşul Mexes, locul său urmând să fie luat de Koscielny. Meciul dintre Spania si

1 comentariu

Tonis ion 24-06-2012 - 09:21

Bravooo a castigat spaniaaaaa
Imi place spania
Forza real madrid

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult