Acasa Sport-AutoSport Simona Halep – Ekaterina Makarova, sferturi Australian Open, scor 4-6, 0-6 (video)

Simona Halep – Ekaterina Makarova, sferturi Australian Open, scor 4-6, 0-6 (video)

scris de Z.V.
14 afisari

Site-ul oficial al turneului Australian Open a notat că Ekaterina Makarova, locul 10 WTA, a „demolat-o” pe Simona Halep, favorita numărul 3, marţi, în sferturile de finală, subliniind că rusoaica a cedat doar patru ghemuri.

Ekaterina Makarova ajunge a doua oară în semifinale la un Grand Slam după ce a învins-o pe favorita trei Simona Halep, pierzând doar patru ghemuri. Rusoaica, favorita 10, a avut nevoie doar de 69 de minute pentru victorie. Ea continuă idila cu Melbourne Park, unde a mai fost în sferturi în 2012 şi 2013″, scrie ausopen.com.

Potrivit statisticii de pe site-ul oficial al turneului, Simona Halep a comis în meciul de marţi 31 de greşeli neforţate, dintre care patru duble greşeli, faţă de 20 adversara ei, care nu a avut nicio dublă greşeală. Totuşi, Halep a avut 15 lovituri câştigătoare, faţă de zece Makarova şi un raport de 3-0 la aşi. Rata de reuşită a primului serviciu a fost de 75 la sută în cazul rusoaicei şi numai 56 la sută pentru Halep. Makarova a fructificat cinci mingi de break din şase, în timp ce Halep a reuşit să câştige numai una din nouă.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Sportiva din Rusia s-a impus după un meci care a durat o oră şi nouă minute.

În faza următoare, Makarova va juca împotriva Mariei Şarapova (Rusia, locul 2 WTA).

La actuala ediţie a turneului de la Melbourne, Halep şi-a egalat performanţa înregistrată cu un an în urmă, calificarea în sferturi. Atunci, ea a pierdut tot în două seturi, scor 3-6, 0-6, confruntarea cu Dominika Cibulkova din Slovacia. Românca, aflată la prima înfrângere în 2015, îşi va păstra locul 3 WTA şi după încheierea acestei competiţii.

Prezenţa în sferturi este recompensată la Australian Open cu 430 de puncte WTA şi un cec în valoare de 340.000 de dolari australieni (240.000 de euro), în timp ce semifinalista primeşte 650.000 de dolari australieni (aproxiamtiv 450.000 de euro) şi 780 de puncte WTA.

Simona Halep o întâlnește pe rusoaica Ekaterina Makarova în sferturile de finală de la Australian Open. Organizatorii au programat meciul la ora 2:00, ora României, pe Arena Rod Laver, conform site-ului oficial al competiţiei.

Simona Halep - Ekaterina Makarova, sferturi Australian Open

Simona Halep – Ekaterina Makarova, sferturi Australian Open

Partida va fi urmată de meciul dintre Eugenie Bouchard și Maria Șarapova.

La fel ca Simona Halep, Makarova şi-a egalat în acest an cea mai bună performanţă la Australian Open, după ce a mai reuşit calificarea în această fază în 2012 şi 2013. Anul 2014 a fost cel mai bun din cariera rusoaicei, ea jucând în semifinale la US Open, în sferturi la Wimbledon şi în optimi la Australian Open.

La ediţia actuală a Australian Open, Makarova, cap de serie numărul 10, a câştigat toate meciurile fără să cedeze vreun set: scor 6-2, 6-2 cu belgianca An-Sophie Mestach, locul 102 WTA, scor 6-2, 6-4 cu italianca Roberta Vinci, locul 45 WTA, scor 6-4, 6-4 cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 22, şi scor 6-3, 6-2 cu germana Julia Goerges, locul 73 WTA.

La rândul ei, Simona Halep, locul 3 WTA, le-a învins, în ordine, tot în câte două seturi, pe italianca Karin Knapp, locul 50 WTA, cu scorul de 6-3, 6-2, pe australianca Jarmila Gajdosova, locul 62 WTA, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, cu scorul 6-4, 7-5, şi pe belgianca Yanina Wickmayer, locul 80 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2, ultima victorie fiind obţinută duminică.
Într-un interviu publicat de sport-express.ru, întrebată ce soluții are în fața Simonei, care returnează în teren aproape toate mingile, Makarova a răspuns: “Știu că poți să o învingi cu adevărat doar dacă o ataci. Știu cum să o înving și mai am timp să mă gândesc la alte soluții și să mă antrenez pentru asta.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult