Acasa rss 1asig Simona Halep, în semifinale la Roland Garros (video)

Simona Halep, în semifinale la Roland Garros (video)

scris de Șt. C
250 Afisari

Simona Halep, a patra jucătoare de tenis a lumii, s-a calificat pentru prima dată într-o semifinală la un turneu de Mare Șlem, miercuri, la Roland Garros, învingând-o în două seturi, 6-2, 6-2, pe rusoaica Svetlana Kuznețova, cap de serie nr. 27, într-o oră și 18 minute de joc.

Simona Halep, în semifinale la Roland Garros

Simona Halep, în semifinale la Roland Garros

În urma acestui succes, Simona Halep (22 ani), fostă campioană de junioare la turneul parizian în 2008, și-a asigurat un cec în valoare de 412.500 euro și 780 puncte WTA.

După 2 ore de amânare din cauza ploii, aflată în fața unei noi premiere din cariera sa, Simona Halep avea în față o adversară cu 6 ani de experiență la înalt nivel mai mare, dar și câștigătoare a turneului de la Roland Garros, Svetlana Kuznețova impunându-se pe terenurile de la Port d’Auteuil în 2009. Meciul, însă, a dovedit că jucătoarea mai matură a fost chiar românca, deloc afectată de inerenta tensiune a acestei situații: a servit foarte bine, îngrijit, și-a făcut cu brio jocul elaborat, cu schimbare de direcție și de efecte imprimate mingiei.

Primul set, câștigat de Simona Halep în numai 33 de minute, a început cum nu se poate mai bine pentru jucătoarea româncă, un break, pe care părea să-l fi consolidat cu primul său serviciu, urcând la 2-0. Kuznețova, însă, a mizat pe forța ei fizică evident superioară (1,74 m, 73 kg), lovind cu toată puterea, pentru a egala la 2. Din acest moment, însă, constănțeanca a schimbat din nou registrul tactic, în favoarea ei, a iuțit jocul, luând mingile din urcare, cu mult slice sau tăiate, pentru a pune unul după altul 4 ghemuri: 6-2.

Înaintea celui de-al doilea set, jucătoarea din Rusia, fostă câștigătoare a turneului de la Paris, în 2009, a solicitat pauză medicală, revenind de la vestiare cu un bandaj la coapsa stângă, afecțiunea fiind cauzată, probabil, și de numeroasele lovituri contre-pied cu care Halep și-a măcinat adversara. Ceea ce nu a împiedicat-o pe rusoaică să se opună cu toate puterile (setul 2 a durat 46 minute), dar nu a putut străpunge barajul de nepătruns al Simonei Halep în această zi excepțională pentru ea și pentru tenisul românesc.

În urma victoriei de miercuri, Simona Halep (22 ani, 4 WTA) a preluat conducerea (3-2) în meciurile directe cu Kuznețova (28 ani, 28 WTA). Halep a învins-o pe rusoaică în 2011, în primul tur la Toronto (4-6, 6-4, 6-3) și anul trecut la Roma, tot în primul tur (6-1, 6-1), în timp ce Kuznețova câștigase prima loc confruntare, în 2011, la Miami, în turul secund (6-0, 6-4), iar recent, la Stuttgart, a eliminat-o pe româncă în optimile de finală la Stuttgart cu 7-5, 7-6 (4).

În semifinale la Roland Garros, Simona Halep va juca împotriva germancei Andrea Petkovic (N.28), care a învins-o miercuri, în sferturi, pe italianca Sara Errani (N.10) cu 6-2, 6-2.

În confruntările cu Petkovic, Simona Halep conduce cu 2-1, în urma victoriilor obținute în 2013, la Nurnberg, în finală (6-3, 6-3), și în turul doi la Tokyo (7-6, 6-3). Singurul succes al jucătoarei germane datează din 2009, în sferturile de finală ale challenger-ului feminin de la București (6-2, 7-6).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS