Miercuri au fost semnate la Palatul Victoria contractele de investiții pentru construirea Stadionului Dinamo din București și a arenei din Hunedoara, fiind astfel depășit ultimul obstacol birocratic major pentru realizarea celor două baze sportive noi.
Documentele au fost parafate de ministrul lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, și de premierul Marcel Ciolacu. Șeful Guvernului a precizat că Noua Arenă multifuncțională C.S. Dinamo București va fi ultimul stadion care va mai fi construit în centrul capitalei și a adăugat:
„Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvoltare urbană, care poate transforma Sectorul 2 într-un punct de interes major pentru întreaga comunitate. Este o investiție care va modela viitorul întregului Sector 2, deoarece va produce alte efecte majore: revitalizarea infrastructurii totale, creșterea atractivității zonei prin dezvoltarea unei arene moderne, competiții sportive, dar și concerte și alte evenimente, crearea unor locuri de muncă, divertisment, modernizarea transportului și accesibilității, facilitând conexiunea dintre stadion și restul orașului”.
La rândul său, ministrul Cseke Attila și-a arătat bucuria că, după o așteptare lungă, fanii lui Dinamo și cei ai Corvinului se vor bucura de stadioane la standarde internaționale:
„A venit momentul în care semnăm contractul care permite demararea lucrărilor de construire a stadionului Dinamo, o investiție așteptată, finanțată din bugetul de stat, în valoare de 620 de milioane de lei. Noul stadion din municipiul Hunedoara, un loc încărcat de istorie fotbalistică bogată, va costa 269 de milioane de lei. Dragi dinamoviști și corviniști, vă doresc să aveți meciuri memorabile de neuitat pe aceste stadioane, să aduceți multă bucurie fanilor voștri!”.
Imediat ce actele au fost parafate, clubul Dinamo a postat un comunicat în care vorbește de o bornă istorică: „16.04.2025 este o zi care va avea o importanță mare în istoria lui Dinamo. Guvernul României a semnat astăzi contractul pentru Noua Arenă Multifuncțională Dinamo. Am visat, am suferit și am sperat ani și ani, iar acum soarele iese și pe strada noastră”.
Durata contractelor este de 92 de luni, din care 7 luni proiectarea, 25 de luni execuția și 60 de luni garanția. Până la demararea efectivă a construcției, vechile arene din Șos. Ștefan cel Mare, respectiv Hunedoara, urmează să fie demolate.