Acasa Sport-AutoSport Steaua, invinsa in prelungiri si eliminata din Europa League

Steaua, invinsa in prelungiri si eliminata din Europa League

scris de M.A.
0 afisari

Steaua Bucureşti a ratat calificarea în şaisprezecimile de finală ale Europa League, după ce a fost învinsă de Napoli cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri, în deplasare, în etapa a şasea a Grupei K.

Steaua, care avea nevoie de un egal pentru a merge mai departe, a cedat când se afla foarte aproape de realizarea obiectivului. Napoli recunoscută pentru faptul că nu renunţă niciun moment şi pentru că marchează mult în final, a înscris prin uruguayanul Cavani, în min. 90+3, cu capul, după un corner al lui Hamsik, transmite Agerpres.

În faţa unui meci cu o miză foarte importantă, Steaua nu s-a pierdut cu firea şi a jucat calm în faţa unui stadion plin, care şi-a susţinut frenetic favoriţii. Steaua s-a apărat grupat şi a încercat să pună în pericol poarta adversă pe contre purtate de Stancu, Surdu şi Szekely. Prima mare ocazie de gol a fost ratată de uruguayanul Cavani, scăpat liber pe partea centrală, dar şutul său a trecut peste transversală (10). Steaua a replicat la scurt timp, pe un contraatac tăios, dar Ricardo s-a bâlbâit în momentul finalizării (15).

Napoli nu a reuşit să desfacă apărarea stelistă şi şi-a creat doar jumătăţi de ocazii la poarta lui Tătăruşanu, prin Hamsik (17) sau Zuniga (26). Totuşi, napoletanii au rămas un pericol constant pentru poarta roş-albaştrilor, care au avut şi ei situaţii demne de remarcat, prin Anghelov (18) şi Geraldo (45).

După pauză, Napoli a ratat o mare ocazie, prin Cavani, dar sud-americanul a fost blocat în ultimul moment de Tătăruşanu (52). Portarul stelist a respins apoi o lovitură liberă bătută periculos de Sosa (57). Steaua a suferit o pierdere grea în min. 65, când s-a accidentat Gardoş, iar intenţiile ofensive ale echipei antrenate de Lăcătuş au fost din ce în ce mai reduse, invers proporţionale cu presiunea pusă de Napoli. Maggio a irosit o ocazie foarte mare (82), la o ieşire neinspirată a lui Tătăruşanu, dar Steaua a avut noroc şi balonul a ocolit poarta. Forcingul gazdelor a continuat, iar Cavani a tras în bară (83). Şi steliştii au creat emoţii la poarta lui De Sanctis, dar portarul gazdelor îl blochează bine pe Surdu (85). Tătăruşanu a fost atent la şutul lui Dumitru, din careu (88), şi Steaua a scăpat cu bine din nou. Din nefericire, neşansa Stelei în meciurile cu Napoli s-a numit Cavani, care a marcat cu capul în minutul 90+3, după ce reuşise şi la Bucureşti golul egalării (3-3), în min. 90+8.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult