Simona Halep a câștigat, marți, primul său meci disputat în 2016, 6-4, 2-6, 6-1 cu Caroline Garcia (Franța), și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 687.900 dolari.
Halep, numărul doi mondial și principala favorită a turneului de la Sydney, unde a intrat direct în optimile de finală, s-a impus după o oră și 53 de minute, meciul fiind echilibrat, mai puțin în ultima sa parte, când românca s-a desprins decisiv.
Simona, care a renunțat săptămâna trecută la turneul de la Brisbane, din cauza accidentării la tendonul lui Ahile, a cerut de două ori intervenția medicului în meciul cu Garcia, dar a putut să îl ducă până la capăt.
Garcia a început bine meciul și a condus cu 1-0 și 2-1, dar Halep a egalat de fiecare dată, iar apoi a reușit un break, desprinzându-se la 4-2. La 5-3, Garcia a ratat o minge de break, iar apoi Simona a încheiat primul set cu 6-4, în 43 de minute.
Franțuzoaica a condus ostilitățile și în setul secund, având un ghem avans până la 3-2, când a reușit să câștige pe serviciul Simonei și s-a dus la 4-2. Garcia a făcut apoi 5-2, iar Halep, în ciuda faptului că s-a consultat din nou cu antrenorul Darren Cahill (a făcut-o și după primul set, n. red.), a cedat setul cu 2-6, în 33 de minute.
Garcia a luat primul ghem și în setul decisiv, după ce Simona Halep a irosit o minge de break, dar românca a jucat din ce în ce mai bine, iar adversara nu s-a mai regăsit. Halep a adunat punct după punct, ghem după ghem și s-a impus clar, cu 6-1.
Simona Halep și-a asigurat un cec de 19.660 dolari și 100 de puncte WTA.
Halep (24 ani), după ce a trecut de Caroline Garcia (22 ani, 34 WTA), va juca în sferturi cu Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul cinci, victorioasă în optimi cu 6-3, 6-0 în fața rusoaicei Anastasia Pavliucenkova.
Simona s-a impus în ambele partide jucate până acum cu Pliskova (23 ani, 11 WTA), disputate anul trecut, cu 6-4, 7-6 (4) în finala de la Dubai și cu 6-4, 6-4 în optimi la Indian Wells (unde a câștigat, de asemenea, titlul).
Simona Halep (numărul 2 mondial) şi-a aflat prima adversară din 2016. Halep va evolua în al doilea tur de la Sydney împotriva sportivei din Franţa, Caroline Garcia, aceasta fiind prima întâlnire directă dintre cele două.
Partida se va disputa marţi, nu înainte de ora 9:00, în direct la Digi Sport 2.
Caroline Garcia, ocupanta locului 34 WTA, a învins-o pe conaţionala ei, Kristina Mladenovic, în două seturi, 7-6(4), 6-4, după o oră şi 36 de minute.
Turneul de la Sydney este dotat cu premii totale de 753.000 de dolari. Săptămâna trecută, Halep ar fi trebuit să joace la turneul de la Brisbane, însă s-a retras din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile înaintea partidei cu Victoria Azarenka, din turul doi.
Sydney. Simona Halep – Caroline Garcia. Meciul poate fi urm[rit video live stream aici