În privința US Open 2022 dopajul Simonei Halep a fost fără echivoc. Acum a apărut o nouă informație, potrivit căreia tribunal londonez a spus că la Wimbledon 2022 ”există motive solide de suspiciune, dar nu suntem confortabili cu ideea certitudinii dopajului”.
Cotidianul britanic The Guardian a analizat cele 126 de pagini pe baza cărora Simona Halep a fost suspendată 4 ani din circuitul sportiv. Mai mult, reprezentanții acestuia vorbesc și despre un experiment, în care o voluntară a folosit același colagen despre care echipa româncei spune că a fost contaminat cu roxadustat, substanța interzisă de WADA. Să vedem concluziile englezilor.
”Ca parte a cazului, unei femei de o înălțime și o greutate similare (n.r. 1,68m și aproximativ 60 kg) i s-a administrat aceeași cantitate de Keto MCT pe care Halep spune că a luat-o înainte de testul pozitiv. Cu toate acestea, studiul de control a constatat că valorile medicamentului interzis în testul de urină al lui Halep au fost între „46 și 85 de ori mai mari” decât în cea mai mare valoare a urinei voluntarului”, scrie The Guardian, citând concluziile tribunalului sportiv.
Legat de iregularitățile din pașaportul biologic al Simonei Halep – câteva date de sânge au variat nepermis – The Guardian scrie că acestea s-au înregistrat și în timpul Wimbledon 2022, și în timpul US Open 2022. ”Tribunalul a bănuit că Halep a utilizat o metodă dopaj sanguin la Wimbledon de anul trecut”, titrează ziarul britanic. Dacă în cazul US Open verdictul de dopaj dat de experți a fost clar și a convins pe deplin tribunalul, în privința turneului de la Wimbledon, din același an, probele nu au mai fost la fel de convingătoare pentru tribunal.
Asta pentru că au lipsit analizele de sânge exact din perioada de primăvară – vară, când Simona Halep nu a fost supusă niciunui test. Și astfel datele nu au consistență suficientă încât pedeapsa să se refere explicit la turneul de la Wimbledon. În privința celeilalte perioade (US Open) însă ”există afirmații fără echivoc din partea grupului de experți despre dopajul sanguin”.