Tragedie la Dinamo - Viitorul. Patrick Ekeng a murit | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Tragedie la meciul Dinamo – Viitorul. Patrick Ekeng a murit (video)

Tragedie la meciul Dinamo – Viitorul. Patrick Ekeng a murit (video)

scris de Șt. C
1 afisari

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și Viitorul Constanța.

Patrick Ekeng

Patrick Ekeng

Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca l-au resuscitat mai bine de o oră, însă fotbalistul nu a reacționat la manevrele de resuscitare.

Mijlocașul Patrick Ekeng și-a pierdut cunoștința și a fost transportat la spital.

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme.

Cauzele decesului fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng pot fi multiple, a declarat medicul Cristian Pandrea de la Spitalul de Urgență Floreasca.

„A fost adus la noi cu o ambulanță fără manevre de resuscitare din câte știm. În stop cardio-respirator la camera de gardă. S-au inițiat manevre de resuscitare care au durat aproximativ o oră și 30 de minute. Aceste manevre au rămas din păcate fără rezultat. Pacientul a decedat. Nu este prima dată când se întâmplă un asemenea eveniment pe terenul de sport, cauzele pot fi multiple și ele vor fi relevate de examenul necropsic care se va efectuat ulterior. Ne pare rău că nu am putut face mai mult și exprimăm condoleanțe”, a afirmat medicul Pandrea.

Mijlocașul camerunez Patrick Ekeng (26 ani), decedat vineri seara, a avut momente când și-a revenit după resuscitare, dar în cele din urmă nu a rezistat, a declarat medicul echipei de fotbal Dinamo București, Liviu Bătineanu, la Spitalul de Urgență Floreasca.

”S-au încercat timp de o oră și jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când își revenea, dar nu a rezistat, nu a reușit să își revină. Toate ambulanțele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut și ceva, s-a făcut masaj cardiac”, a spus Bătineanu la Digi Sport.

”Nu știu dacă medicii de pe ambulanță trebuiau să intervină mai repede, pentru că eram cu el acolo, îl vedeam că i se pusese un stop cardio-respirator și am zis ‘repede la urgență’, pentru că oricum că aici condițiile sunt altfel decât pe teren”, a adăugat Bătineanu.

”În aceste cazuri se face resuscitare până în momentul când se ajunge într-o unitate spitalicească. Pe teren nu i s-a făcut resuscitare, a fost urcat pe targă și i s-a făcut în ambulanță. Principalul mod de resuscitare este masajul cardiac. S-a făcut o oră și jumătate masaj cardiac”, a subliniat medicul echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Bătineanu a negat orice problemă medicală pe care ar fi putut-o avea Ekeng: ”Orice sportiv nu poate să își exercite activitatea dacă nu are un aviz medico-sportiv. Iar la Institutul Național de Medicină Sportivă se face un examen complex”.

”Au mai fost decese în sport, dar nu pot să mă pronunț”, a concluzionat Bătineanu, precizând că săptămâna aceasta Ekeng ”a participat la antrenamente normal, nu a avut absolut nicio problemă”.

Liga Profesionistă de Fotbal transmite condoleanțe familiei jucătorului Patrick Ekeng și clubului Dinamo, exprimându-și compasiunea și regretul în urma decesului fotbalistului camerunez survenit, vineri seara, în timpului meciului cu FC Viitorul din Liga I.

‘Liga Profesionistă de Fotbal își exprimă pe această cale profunda tristețe și compasiunea pentru familia lui Patrick Ekeng și transmite condoleanțe familiei și clubului Dinamo. Cuvintele sunt de prisos în astfel de momente’, se menționează într-un comunicat de presă publicat, vineri seara, de LPF, pe site-ul său oficial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult