Acasa Sport-AutoSport Turneu Doha. ELENA VESNINA – SIMONA HALEP, scor 6-7, 6-4, 6-1

Turneu Doha. ELENA VESNINA – SIMONA HALEP, scor 6-7, 6-4, 6-1

scris de Z.V.
16 afisari

Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de rusoaica Elena Vesnina cu 6-7 (1), 6-4, 6-1, marți seara, în runda a doua a turneului WTA Premier de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.517.250 dolari.

Vesnina, venită din calificări, a câștigat după două ore și 21 de minute în fața favoritei numărul doi. Simona Halep a pierdut meciul inaugural la al treilea său turneu consecutiv, după ce a ieșit din primul tur la Australian Open, din optimile turneului de la Dubai, iar apoi din turul al doilea la Doha.

Halep are un bilanț în 2016 de trei victorii și cinci înfrângeri în circuitul WTA și va pierde probabil și locul patru ocupat în clasamentul WTA.

Halep, care o mai învinsese pe Vesnina (29 ani, 118 WTA) în 2011, în optimile turneului de la Auckland, cu 2-6, 6-4, 6-0, a avut meciul în mână în setul al doilea, dar Vesnina a reușit să întoarcă soarta partidei și să câștige fără emoții în decisiv.

Primul set a fost unul echilibrat, în care Halep a început cu dreptul (1-0), apoi a ratat patru mingi de break într-un ghem de 11 minute (1-1). După un break de fiecare parte (2-2), Halep a luat un ghem la zero (3-2), apoi a ratat alte șase mingi de break (3-3), într-un nou ghem lung, de 12 minute. Vesnina a reușit un break la zero la 5-5 și a servit pentru meci, dar Halep a câștigat contra serviciului și a dus setul în tiebreak, unde s-a impus categoric, cu 7-1.

Românca a dominat prima parte a setului doi și părea că victoria va fi o simplă formalitate, după 3-0 și 4-1, dar rusoaica a revenit în meci și a câștigat nu mai puțin de cinci ghemuri consecutive, adjudecându-și setul cu 6-4, după o dublă greșeală a Simonei.

Halep tot mai nervoasă că nu-i iese jocul și că adversarei îi intră aproape toate mingile, a cedat complet în decisiv, set luat de Vesnina cu un sec 6-1.

Simona Halep va primi 15.185 dolari și 60 de puncte WTA pentru participare, în timp ce Vesnina va juca în optimi cu învingătoarea dintre daneza Caroline Wozniacki și australianca Daria Gavrilova.

Mai mulți capi de serie au părăsit competiția la Doha, printre care principala favorită, Angelique Kerber (Germania), elvețianca Belinda Bencic (cap de serie numărul 5), rusoaica Svetlana Kuznețova (N. 12), sârboaica Jelena Jankovic (N. 14), învinsă de Monica Niculescu, în trei seturi, cu 3-6, 6-4, 7-5, italianca Sara Errani (N. 16).

Simona Halep și-a aflat adversara din turul secund al turneului de la Doha. Simona Halep va debuta in turneul „Premier 5” de la Doha impotriva jucatoarei Elena Vesnina, din Rusia, locul 118 in ierarhia WTA.

Turneu Doha. SIMONA HALEP - ELENA VESNINA

Turneu Doha. SIMONA HALEP – ELENA VESNINA

Rusoaica Elena Vesnina, venită din calificări, a învins-o azi cu scorul de 6-3, 7-5 pe Caroline Garcia, din Franța, și și-a câștigat dreptul de a juca în turul secund contra româncei Simona Halep, cap de serie numărul 2.

Situată pe locul 118 în lume, Vesnina a mai jucat o dată contra Simonei, fiind învinsă de aceasta în 2011, la Auckland.
SIMONA HALEP joacă marţi, 23 februarie 2016, împotriva rusoaicei ELENA VESNINA (locul 118 WTA), în turul 2 al turneului de la DOHA. MECIUL SIMONA HALEP – ELENA VESNINA are loc marţi, nu înainte de ora 17.00 (ora României).
Castigatoarea de la Doha va primi 518.500 de dolari si 900 de puncte WTA, in timp ce finalista va fi recompensata cu 259.300 de dolari si 585 de puncte WTA.

Cap de serie numarul unu este Angelique Kerber, Simona Halep este favorita numarul doi, Agnieszka Radwanska este numarul trei, iar Garbine Muguruza numarul patru.

Competitia din Qatar este dotata cu premii totale in valoare de $2.818.000 si face parte din categoria „Premier 5”. Turneul se desfasoara pe Hard, Plexicushion.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult