Acasa Sport-AutoSport Turneu Roma. Simona Halep – Alison Riske, scor 6-3, 6-0 (video)

Turneu Roma. Simona Halep – Alison Riske, scor 6-3, 6-0 (video)

scris de Z.V.
16 afisari

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.428.490 dolari, după ce a dispus cu 6-3, 6-0 de americanca Alison Riske.

In optimi, Halep va juca în compania învingătoarei din meciul dintre Venus Williams, cap de serie 14 şi locul 16 WTA, şi ucraineanca Elina Svitolina, locul 19 WTA. Halep s-a mai întâlnit de trei ori cu Venus Williams, de fiecare dată impunându-se aceasta, în 2012 la Madrid (6-1, 4-6, 7-6 (6)), tot în 2012 la Roma (6-3, 6-4) şi în 2013 la Tokyo (4-6, 7-5, 6-3). Cu Svitolina, Halep s-a întâlnit o singură dată, la Sofia, în 2013, când românca a câştigat, scor 6-1, 6-1.

Simona Halep şi-a egalat astfel performanţa de anul trecut de la Roma, unde a ajuns tot în optimi, iar apoi s-a retras din motive medicale.

Cea mai bună performaţă a numărului 2 mondial la turneul de la Roma datează din 2013, când a venit din calificări şi a ajuns până în semifinale, fiind eliminată de Serena Williams.

Pentru accederea în optimi, Halep va primi 22.800 de euro şi 105 puncte WTA.

Meciul dintre Simona Halep, locul 2 WTA, şi americanca Alison Riske, locul 45 WTA, din turul secund al turneului de categorie Pemier 5 de la Roma, a fost programat de la ora 12.00.

Simona Halep - Alison Riske

Simona Halep – Alison Riske

Partida Simonei, acceptată direct în această manşă, este prima de pe terenul al doilea, Grandstand.

Irina-Camelia Begu, locul 31 WTA, şi jucătoarea gemană Angelique Kerber, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 9, se vor înfrunta pentru un loc în optimile de finală ale competiţiei tot miercuri, la fel Alexandra Dulgheru, locul 72 WTA, care încă nu îşi cunoaşte adversara din turul 2.

Meciul Begu-Kerber este al patrulea, pe „Court 2”, după două partide de simplu masculin şi una de simplu feminin. Dulgheru va intra pe „Court 3” după două meciuri de dublu, unul feminin şi unul masculin.

Întâlnirile pe aceste trei terenuri încep la 12.00

Tot miercuri vor evolua şi câştigătorii turneului de la Madrid, Florin Mergea şi Rohan Bopanna, care îi vor avea adversari în prima manşă, la Roma, pe argentinienii Leonardo Mayer şi Juan Monaco. Această întâlnire este pe „Court 4”, a treia după două partide de dublu feminin, prima cu începere de la 14.00.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult