Acasa Sport-AutoSport Turneul de Mare Șlem de la Wimbledon renunţă la apelativele „Domnişoară” şi „Doamnă”

Turneul de Mare Șlem de la Wimbledon renunţă la apelativele „Domnişoară” şi „Doamnă”

scris de Misu Andrei
79 afisari

Turneul de tenis de la Wimbledon va exclude apelativele „Miss” (Domnişoară) şi „Mrs” (Doamnă) din lista câştigătoarelor, în încercarea de a moderniza competiţia de Mare Şlem pe iarbă din capitala britanică, anunţă cotidianul The Times, citat de Reuters.

All England Lawn Tennis Club, organizatorul turneului, a folosit în mod tradiţional aceste apelative doar în cazul câştigătoarelor probelor feminine. Astfel, campioana de anul trecut, australianca Ashleigh Barty, a fost înregistrată drept „Domnişoara A. Barty”, în timp ce câştigătorul trofeului la masculin, sârbul Novak Djokovic, a figurat ca „N. Djokovic”.

Responsabilii de la Wimbledon au decis încă din 2019 să nu mai folosească apelativele respective atunci când sunt anunţate scorurile la meciurile feminine, dar probele au continuat să fie denumite „simplu pentru domni” şi „simplu pentru doamne”.

Schimbarea va pune, totodată capăt, identificării jucătoarelor măritate atât prin iniţialele, cât şi prin numele de familie ale soţilor lor, conform Agerpres.

Turneul de Mare Şlem pe iarbă de la Londra, care a fost deposedat anul acesta de punctele ATP şi WTA, după decizia organizatorilor de a interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus, în urma invaziei din Ucraina, va debuta în data de 27 iunie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult