Acasa Sport-AutoSport Turul Italiei, etapa a 2-a: Victorie pentru campionul mondial, Mark Cavendish

Turul Italiei, etapa a 2-a: Victorie pentru campionul mondial, Mark Cavendish

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Conform aşteptărilor, britanicul Mark Cavendish s-a impus în prima etapă terminată la sprint din Turul Italiei, învingându-l pe fostul coleg de la HTC, australianul Matthew Goss.

Mark Cavendish (foto:cyclingnews.com)

În finalul desfăşurat pe o stradă nu foarte largă din Herning, rutierul echipei Sky Procycling, campionul mondial en-titre, Mark Cavendish, a obţinut cea de-a 8-a victorie individuală în Turul Italiei (acesta având şi două contratimpuri pe echipe câştigate cu fosta echipă HTC în Giro), învingându-i la sprint în etapa a 2-a din Giro 2012, pe Matthew Goss şi francezul în vârstă de 24 de ani care a surprins pe toată lumea prin clasarea pe podium, Geoffrey Soupe de la FDJ-Bigmat. Mark Cavendish i-a învins astfel printre alţii la acest sprint pe foştii săi colegi de la HTC, Matthew Harley Goss şi fostul lansator la sprinturi al acestuia, Mark Renshaw care s-a plasat abia pe poziţia a 6-a.

În clasamentul general situaţia în primele 10 locuri e neschimbată, iar americanul Taylor Phinney reuseşte să menţină tricoul roz, după ce cu 9 km înainte de final a fost distanţat de pluton după ce i s-a rupt lanţul şi a fost obligat să schimbe bicicleta. În această etapă încheiată printr-un tur de circuit al oraşului danez Herning s-a acordat şi primul tricou al celui mai bun căţărător italianului Alfredo Baloni de la Farnese Vini, care a evadat la km 15 al etapei cu Olivier Kaisen (Lotto Belisol) şi Miguel Rubiano (Androni Giocattoli), reuşind să fie primul dintre cei trei pe vârful căţărării de categoria a 4-a, Osterberg.

Etapa a 3-a, care va începe şi se va termina la Horsens după 190 de km, cel mai probabil printr-un alt sprint masiv, va fi una îndoliată, având în vedere faptul că primarul oraşului Horsens, Jan Trøjborg care a adus Giro în localitate a suferit duminică, 6 mai, un atac de cord, care i-a provocat decesul. Aceasta va fi ultima etapă care se va desfăşura pe teritoriul danez, marţi fiind zi de pauza în Turul Italiei care le va permite rutierilor să ajungă la Verona, unde miercuri se va desfăşura contratimpul pe echipe.

Top 10 al etapei a 2-a din Turul Italiei:

1          Mark Cavendish (GBr) Sky Procycling        4:53:12

2          Matthew Harley Goss (Aus) Orica GreenEdge Cycling Team

3          Geoffrey Soupe (Fra) FDJ-Big Mat

4          Tyler Farrar (USA) Garmin – Barracuda

5          Roberto Ferrari (Ita) Androni Giocattoli

6          Mark Renshaw (Aus) Rabobank Cycling Team

7          Thor Hushovd (Nor) BMC Racing Team

8          Daniele Bennati (Ita) RadioShack-Nissan

9          William Bonnet (Fra) FDJ-Big Mat

10        Geraint Thomas (GBr) Sky Procycling

Top 10 – Clasament general

1          Taylor Phinney (USA) BMC Racing Team 5:03:38

2          Geraint Thomas (GBr) Sky Procycling           0:00:09

3          Alex Rasmussen (Den) Garmin – Barracuda   0:00:13

4          Manuele Boaro (Ita) Team Saxo Bank           0:00:15

5          Gustav Larsson (Swe) Vacansoleil-DCM Pro Cycling Team             0:00:22

6          Ramunas Navardauskas (Ltu) Garmin – Barracuda

7          Brett Lancaster (Aus) Orica GreenEdge Cycling Team         0:00:23

8          Marco Pinotti (Ita) BMC Racing Team          0:00:24

9          Jesse Sergent (NZl) RadioShack-Nissan        0:00:26

10        Nelson Oliveira (Por) RadioShack-Nissan      0:00:27

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult