Acasa Sport-AutoSport U Cluj a fost adusă cu picioarele pe pământ de Lazio

U Cluj a fost adusă cu picioarele pe pământ de Lazio

scris de Șt. C
4 afisari

Lazio Roma a învins pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-1 (1-0), sâmbătă, la Fiuggi, într-un meci amical de fotbal.

foto:Agerpres

Lazio, locul 5 în ediţia trecută a campionatului italian, s-a impus în faţa circa 1.000 de spectatori la o diferenţă mai mare decât a fost pe teren.

Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, Lazio ratând prin Hernanes (25), al cărui şut a fost scos de M. Popa, iar Cojocnean (26) a replicat cu o lovitură de cap. În partea secund, U a început mai curajos şi a avut câteva situaţii de gol, prin Cl. Niculescu (49), din lovitură liberă, şi Ad. Cristea (54), iar Marchetti a salvat la mingea trimisă spre propria poartă de Scaloni (55).

Ezitările apărării clujene au fost sancţionate de Klose, Brocchi şi Del Nero, iar Hernanes (78) a trimis mingea în bară.

Pentru italieni, la care Ştefan Radu a evoluat tot meciul, au înscris Hernanes (39 – penalty), Miroslav Klose (56), Christian Brocchi (61) şi Simone Del Nero (74), golul de onoare al lui U fiind semnat de Sorin Cojocnean (83).

Universitatea Cluj învinsese în ultima etapă de campionat pe Rapid, socotită marea favorită la titlu, cu 2-0.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult