Acasa Sport-AutoSport UEFA Europa League, grupa J: Steaua – Aalborg BK, scor 6-0 (video)

UEFA Europa League, grupa J: Steaua – Aalborg BK, scor 6-0 (video)

scris de Z.V.
3.913 Afisari

Steaua a surclasat campioana Danemarcei, AaB Aalborg, cu scorul de 6-0 (0-0), joi seara pe ”Arena Națională” din Capitală, în Grupa J a competiției de fotbal Europa League.

Steaua s-a impus prin golurile marcate de Lucian Sânmărtean (51), Raul Rusescu (59 — penalty, 73), Claudiu Keșeru (61, 65, 72), în condițiile în care oaspeții au jucat din minutul 57 în zece oameni. Steaua a avut însă multă șansă în acest meci, în care Aalborg a irosit câteva ocazii uriașe de gol la 0-0 și la 1-0. Totodată, golul lui Sânmărtean, prin care s-a deschis scorul, a avut și el o doză de noroc, după cum și penalty-ul a fost acordat Stelei cu ușurință.

Campioana Danemarcei a început foarte bine jocul și a surprins Steaua la câteva acțiuni, dar atacanții oaspeților au irosit ocazii uriașe. Mai întâi Jacobsen (2) a tras un șut la colțul lung, dar a prins Arlauskis. Un minut mai târziu, Varela l-a agățat pe Thomsen la marginea careului, dar nu s-a dictat nimic. Enevoldsen (4) și-a creat și el o situație bună, dar a tras pe lângă țintă. Prima acțiune periculoasă a Stelei s-a consumat în minutul 8, când portarul Larsen nu a putut reține din prima șutul lui Latovlevici. Aalborg a ratat o ocazie uriașă prin Thomsen (12), scăpat singur cu portarul, însă Arlauskis a avut o intervenție remarcabilă.

Ocaziile au alternat la cele două porți, însă niciuna dintre echipe nu a reușit să fructifice. Echipa antrenată de Costel Gâlcă și-a mai creat o situație bună, în min. 15, când Keșeru a reluat din foarfecă peste poartă centrarea lui Sânmărtean. Vizitatorii au ratat din nou o ocazie incredibilă, prin Enevoldsen (16), care nu a nimerit poarta din situație de unu la unu cu portarul. Keșeru (18) a irosit și el o bună oportunitate (18), după o combinație cu Popa. Wichmann (24) a fost blocat în careu de Arlauskis, apoi Latovlevici (26) a tras peste poartă, iar un minut mai târziu Jacobsen (27) a tras un șut bun la colțul lung, respins însă de Arlauskis. Jocul a mai pierdut din avânt, Steaua a început să controleze mai mult balonul și să construiască, dar ocaziile s-au rărit și până la pauză a mai avut doar două situații notabile, prin Szukala (33), care a reluat cu capul peste, și Keșeru (38) care a trimis din lovitură liberă pe lângă țintă.

Oaspeții au început mai bine și repriza secundă, iar Jacobsen a ratat din nou o mare ocazie, Arlauskis fiind încă o dată imbatabil (49). Peste numai două minute, Steaua a reușit să deschidă scorul prin Lucian Sârmărtean, care a trimis un șut-centrare, iar portarul Larsen a fost învins, chiar dacă Varela nu a reușit să devieze balonul (51): 1-0. Aalborg a avut apoi o nouă ocazie de gol, dar Enevoldsen (52) a trimit mingea în bară.

Chipciu a tras un șut bun (57), portarul Larsen nu a reușit să rețină balonul, Keșeru a încercat să recupereze și arbitrul a dictat penalty destul de ușor pentru un presupus contact între cei doi, eliminându-l pe goalkeeper-ul danez pentru fault în postură de ultim apărător. Rusescu a transformat penalty-ul cu siguranță: 2-0 (59).

Aalborg a acuzat șocul și peste doar două minute Keșeru a ridicat scorul la 3-0, din pasa lui Chipciu (61), cei doi colaborând și la golul patru, reușit de Keșeru tot după pasa șeptarului stelist (65): 4-0. Keșeru a realizat hat-trick-ul în minutul 72, fiind servit de același Chipciu (5-0). Rusescu a marcat și el, pentru 6-0 (73). Steaua a reușit cea mai mare victorie a sa în cupele europene, după ce în 1979 învingea pe Young Boys tot cu 6-0, în primul tur al Cupei Cupelor. Steaua va juca următorul meci pe 2 octombrie, cu Dinamo Kiev în deplasare.

….

Steaua debuteazǎ ȋn sezonul 2014/2015 din Europa League cu partida cu danezzi de la Aalborg BK ce se va desfǎșura la București, joi, 18 septembrie, cu ȋncepere de la ora 22:05.

UEFA Europa League, grupa J: Steaua vs Aalborg BK

UEFA Europa League, grupa J: Steaua vs Aalborg BK

Steaua vine dupǎ meciul câştigat fără probleme cu Gaz Metan Mediaş, scor 3-1. Sânmântean şi Keserü au avut o prestaţie excelentă, înscriind două goluri foarte spectaculoase. Prin acest succes, roș-albaștrii au profitat de înfrângerea Astrei Giurgiu la Cluj şi au revenit pe primul loc în clasamentul Ligii 1. Atât Steaua cât şi Aalborg au câştigat titlul în România, respectiv Danemarca, dar niciuna dintre ele nu a reuşit să se califice în Grupele UEFA Champions League, „roş-albaştrii” fiind eliminaţi în play-off de Ludogorets Razgard, iar  danezii de APOEL Nicosia.

Aalborg a câştigat şi ea în campionatul Danemarcei, învingând-o pe FC Copenhaga cu 1-0. După 7 etape disptate, formaţia antrenată de Kent Nielsen se află pe locul 5 la 8 puncte de lidera FC Midtjylland.  Echipa lui Gâlcă va avea un mare dezavantaj, fiindcă partida se va juca cu porţile închise, ca urmare a incidentelor pe care le-au făcut suporterii la Sofia.  Într-o grupă cu Dinamo Kiev, Aalborg BK şi Rio Ave FC, campioana României nu poate avea ca obiectiv decât locurile 1-2.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS