Acasa Sport-AutoSport UEFA vrea ca toate meciurile de fotbal de la EURO 2020, inclusiv cele din Bucureşti, să se joace cu spectatori în tribune

UEFA vrea ca toate meciurile de fotbal de la EURO 2020, inclusiv cele din Bucureşti, să se joace cu spectatori în tribune

scris de Misu Andrei
39 afisari

UEFA vrea ca toate meciurile de fotbal de la campionatul EURO 2020, care se va desfăşura în această vară după ce a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, să se joace cu spectatori în tribune. UEFA nu va accepta ca meciurile să se dispute cu uşile închise şi le cere celor 12 oraşe gazde ale competiţiei, printre care se numără şi Bucureştiul, să accepte spectatori, informează Agerpres.

„Avem mai multe scenarii, dar ceea ce putem garanta este că opţiunea de a juca vreun meci de la EURO 2020 pe un stadion gol nu intră în discuţie. Fiecare oraş gazdă trebuie să garanteze că la meciuri vor fi spectatori”, a spus Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA.

EURO 2020 va fi organizat în această vară, în perioada 11 iunie – 11 iulie, în 12 oraşe de pe continent, printre care Bucureştiul.

UEFA a negat informaţia potrivit cărora va amâna decizia cu privire la care dintre cele 12 oraşe vor fi reţinute drept gazde. Ea a indicat că 7 aprilie rămâne termenul limită pentru ca oraşele să prezinte numărul de fani care vor avea acces pe stadioane.

Comitetul executiv al UEFA se va reuni pe 19 aprilie, cu o zi înaintea congresului UEFA, la care va fi luată o decizie finală în privinţa oraşelor gazdă.

„Scenariul ideal este ca turneul să se desfăşoare în cele 12 locaţii iniţiale, însă dacă asta nu este posibil, atunci va avea loc în 10 sau 11 ţări, dacă una sau mai multe dintre locaţii nu pot îndeplini condiţiile cerute”, a adăugat Ceferin.

La începutul acestei luni, presa internaţională a scris că oraşele Glasgow şi Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri de la EURO 2020, deoarece în Scoţia şi Irlanda sunt impuse măsuri restrictive extrem de severe în contextul pandemiei de coronavirus.

Oraşele desemnate să găzduiască partidele turneului final sunt Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Munchen, Roma, Sankt Petersburg şi Londra, capitala britanică urmând să organizeze semifinalele şi finala EURO 2020.

Arena Naţională urmează să găzduiască partidele Austria – Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina – Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina – Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult