Acasa Sport-AutoSport Verişoara lui Bute a ghicit în ce repriză va fi KO

Verişoara lui Bute a ghicit în ce repriză va fi KO

scris de Z.V.
5 afisari

Handbalista Steluţa Luca a declarat, sâmbătă seară, la sosirea la Romexpo, că are încredere în faptul că verişorul ei, Lucian Bute, îl va învinge pe Jean Paul Mendy, pronosticând chiar un KO în repriza a patra.

foto: Prosport„El ne-a susţinut la meciul din Liga Campionilor, am venit să fac acelaşi lucru pentru el. Suntem o familie de sportivi şi venim dintr-o comună numeroasă (n.r. – Pechea). Cred că o să-l facă KO în repriza a patra. Am vorbit cu el ieri şi mi-a zis că va mai rămâne în România încă o lună, o să vină pe la noi”, a declarat Steluţa Luca, potrivit Realitatea.net.

„M-am pregătit foarte bine pentru acest meci, nu puteam să-mi permit să subestimez adversarul. Boxul este un sport foarte dur, am avut o strategie foarte bine pusă la punct. A venit acel KO fără să mă forţez. La începutul meciului mă aşteptam să fie puţin mai agresiv, a adoptat o tactică defensivă, a încercat să mă surprindă. A fost un adversar obligatoriu, am fost obligat să boxez cu el, nu avea nicio înfrângere, în box se poate termina în prima repriză, într-un minut”, a declarat Bute, după meci.

Întrebat dacă mai ştie în ce repriză l-a făcut KO pe Mendy, Bute a răspuns: „În repriza a cincea, nu?”, răspunsul jurnaliştilor venind prompt: „în a patra„.

„A fost presiune, când a cântat Andra mai aveam un pic şi-mi dădeau lacrimile, dar m-am concentrat. Mulţumesc bunului Dumnezeu şi tuturor care au fost alături de mine”, a mai spus Bute.

Pentru Lucian Bute umătorul meci va fi în 5 noiembrie: „Kelly Pavlik va susţine în 5 august, sper să câştige şi dacă totul va decurge bine, în 5 noiembrie sunt şanse foarte mari să boxez cu Pavlik, la Las Vegas sau Atlantic City. Deocamdată o să rămân la supermijlocie, sper ca anul viitor să am ocazia să boxez pentru unificarea centurilor. Sunt convins că nu doar mama s-a rugat pentru mine, ci şi alţi români, şi eu, eu cred în Dumnezeu. Sunt convins că mama nu a avut puterea să se uite la meci, am înţeles că a fost cu spatele la ring”, a declarat Bute.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult