Acasa Sport-AutoSport Vești excelente: Ianis Hagi a revenit cu gol pe teren.

Vești excelente: Ianis Hagi a revenit cu gol pe teren.

scris de Misu Andrei
25 afisari

Ianis Hagi a suferit o accidentare groaznică pe 21 ianuarie 2022, în partida Rangers – Stirling, scor 4-0, în Cupa Scoției. Ruptura de ligamente încrucișate – printre cele mai negre accidentări pentru un fotbalist – a necesitat o perioadă lungă de refacere. La un an și două zile de la acel moment, „tricolorul” a pășit din nou pe teren pentru un meci.

foto:facebook.com
https://www.facebook.com/IanisHagi

Gică Popescu a dezvăluit că Ianis, care e dorit de formația la care tatăl său a scris istorie, a evoluat duminică într-un joc-școală susținut de Rangers. „E frumos că se vorbește de Ianis Hagi la Galatasaray, acum nu știu cât de adevărat este.

El a făcut ieri un prim pas, a jucat un meci-școală de 40 de minute, a dat gol și pasă de gol. Era bucuros, asta e principala lui preocupare în acest moment, să revină pe teren. Să îl prindă vara jucând, după aceea vom vedea”, a spus Gică Popescu la Digi Sport.

Okan Buruk îl vrea la Galatasaray

Conform gsp.ro, presa din Turcia a scris în ultimele zile despre interesul lui Galatasaray pentru Ianis Hagi. „Galatasaray a urmărit cu mare atenție starea de sănătate a starului român și se pregătește să îl transfere pe Ianis, fiul legendei Gică Hagi. Antrenorul Okan Buruk este cel care insistă pentru transferul fiului fostului său coechipier”, au scris jurnaliștii de la karar.com.

Jucătorul român de 24 de ani s-a accidentat în timpul partidei cu Stirling Albion și a fost operat la genunchi la câteva zile. El a lipsit de la meciurile echipei naţionale, din grupele Ligii Naţiunilor, dar și la cele ale scoțienilor din Liga Campionilor.

Va reveni când va fi 100% pregătit. Nu a fost deloc ușor, a avut o accidentare destul de grea. Lucrurile merg foarte bine în momentul de față și când va fi oportun să intre, atunci va intra. Vom vedea. Nu pot să zic când se va întoarce„, a spus și tatăl său, Gică Hagi

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult