Acasa Sport-AutoSport Vezi cât de mare e rahatul la Steaua lui Gigi Becali

Vezi cât de mare e rahatul la Steaua lui Gigi Becali

scris de Ștefan Constantinescu
2 afisari

Intenţia conducătorilor clubului Steaua de a disputa meciurile din Europa pe un alt stadion decât Ghencea a stârnit mânia suporterilor.

foto: Prosport

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti, prin Constantin Vasile, a declarat că nu este de-acord cu o asemenea decizie, precizând că locul echipei este doar în Ghencea. Vicepreşedintele AISS a spus, la TVR, că suporterii vor susţine iniţiativa MApN – prin CSA Steaua – de a-i retrage dreptul de folosinţă a numelui de „Steaua” lui Gigi Becali.

Pe de altă parte, în conducerea Stelei a apărut un conflict între Meme Stoica şi Narcis Răducan. „Am aprobare de la Gigi, si pot sa-l dau afara pe Narcis in secunda unu. Daca nu imi convine ceva, pot sa il inlocuiesc!”

Acesta a fost atacul lui Meme Stoica, la Digi Sport. Managerul Stelei a incercat sa isi demonstreze puterea pe care o detine in cadrul clubului, chiar daca cel vizat este un alt membru din conducere.

Replica lui Narcis Raducan a venit foarte decenta: „Am invatat in acesti doi-trei ani ca atunci cand apar la televizor, reprezint Steaua. Trebuie sa le transmit jucatorilor liniste, prin comportamentul meu. Am fost si eu jucator si stiu cat de important este. Problemele se rezolva in particular. Am discutat azi, si vom mai discuta, dar eu nu vreau sa vorbesc despre lucrurile astea in fata presei”, a spus Narcis Raducan la Sport.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult