Acasa Sport-AutoSport Vezi traseul torţei olimpice prin Marea Britanie

Vezi traseul torţei olimpice prin Marea Britanie

scris de Șt. C
4 afisari

Traseul flăcării olimpice pe teritoriul Marii Britanii, din vara acestui an, precum şi lista persoanelor selectate pentru a participa la ştafetă, a fost făcut public.

Vezi traseul torţei olimpice prin Marea Britanie

Torţa va pleca pe 19 mai, din Land’s End, punctul cel mai vestic al insulei britanice şi va parcurge 12.800 km până va ajunge pe Stadionul Olimpic din Londra, în ziua de 27 iulie, cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a XXX-a Olimpiade din epoca modernă. Zilnic, torţa va fi purtată de 115 persoane, fiecare urmând să parcurgă aproximativ 300 metri. Traseul va include şi o scurtă trecere prin Dublin, capitala republicii Irlanda, pe data de 6 iunie.
Totalul participanţilor la ştafetă este de aproximativ 8.000, printre alergători figurând elevi, veterani, reprezentanţi ai asociaţiilor de caritate sau voluntari. Cea mai tânără alergătoare are 12 ani, iar cea mai vârstnică, Diana Gould, va împlini 100 de ani pe 23 mai.
Majoritatea purtătorilor torţei vor alerga sau pur şi simpu vor merge mai repede, în funcţie de posibilităţile fizice. Flacăra urmează să călătorească şi în moduri mai inedite: pe role, pe bicicletă sau pe vase fluviale, cele 70 de zile ale călătoriei prin Marea Britanie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult