Adrian Dejanu, centură neagră 5 Dan, este fondatorul stilului Jissen Karate şi organizatorul Judgement Day, competiţie internaţională deja celebră pentru cunoscătorii domeniului. Toate acestea se întâmplă însă într-o ţară unde nu există niciun suport financiar. Care sunt motivele care îl fac să continue şi răspunsuri la multe alte întrebări controversate din domeniul artelor marţiale le puteţi afla din interviul de mai jos.
– In zilele de 6 si 7 noiembrie a.c. va avea loc , un campionat organizat de dvs. Cu alte cuvinte tot un prim pas pentru ţara noastră realizat tot de dvs. De unde această iniţiativă ?
{youtube}VcYByhMswo4{/youtube}- Sunt un om care vrea să facă tot timpul ceva şi în 2000 am făcut primul campionat mondial de Shindokai în România, legat imediat de un festival internaţional de arte marţiale, primul din sud-estul Europei. De acolo a plecat toată nebunia asta de a organiza şi a face campionate pentru copii ca să poată să îşi testeze abilităţile.
– Există finanţare pentru astfel de proiecte în România ?
– Da, Adrian Dejanu.
– Atunci de unde motivaţia continuării lui ?
– Nebunia de a nu lăsa un lucru neterminat, dorinţa de a face din piatră seacă să iasă o floare.
– Care sunt surprizele care îi aşteaptă pe cei ce vor să participe la această ediţie ?
– Mai multe secţiuni, avem Semi contact, Light Contact, Kick Light, avem Kata, Kata pe echipe, avem musical form cu arme şi fără arme şi ultima discipilină pe care am introdus-o acum la Judgement Day este K1, după reguli K1 ceea ce înseamnă că pot să-mi fac adversarul K.O şi printr-o lovitură de genunchi.
– Ce îi va aştepta pe spectatori la Judgement Day?
– Tombole, un spectacol inedit, invitaţi speciali precum Shihan Brian Beck, centură neagră 7 Dan, pe fiul dânsului care este multiplu campion mondial, centruă neagră 6 Dan, la o vârstă destul de tânăra pot să zic. Gradaţiile mari se obţin în funcţie de vârstă dar trebuie să treacă mulţi ani că sa poţi obţine o centură neagră cu mulţi Dan la brâu, iar Ashley Beck a obţinut centura prin multă perseverenţă şi foarte multă muncă. El practică arte marţiale de la vârsta de 4 ani. De asemenea, mai am o surpriză pentru cei care vor să vină la Judgement Day, o demonstraţie inedită de Krav Maga, făcută de familia Niţă în care se vor demonstra tehnici de autoapărare făcute de un israelian pentru propria armată dar care a devenit o artă marţială de sine stătătoare.
– Ce altceva le mai puteţi spune celor care doresc să vină la Judgement Day ?
Anul trecut am avut peste 400 de competitiori iar anul acesta s-au anunţat deja 10 ţări participante în afară de România. Pe listele s-au înscris deja peste 25 de cluburi, deci va fi o competiţie de talie naţională foarte grea şi un test foarte greu pentru sportivii români. Vă aştept pe 6-7 noiembrie pe toţi să vedeţi un spectacol inedit de arte marţiale la Sala Rapid !
Sensei Adrian Dejanu – temerarul artelor marţiale în România
– Când aţi început studiul artelor marţiale şi ce va făcut să alegeţi acest sport ?
– În 1989 sub îndrumarea lui Sensei Mircea Cârloganu am început să studiez Ashihara Karate, un stil de luptă foarte dur dar eficient. De ce ? Eram mic şi gras şi toată lumea se lua de mine şi necesitatea de a mă apăra m-a făcut sa aleg calea artelor marţiale.
– În anul 2002 v-aţi hotărât să înfiinţaţi Jissen Karate. Ce aduce nou acest stil ?
– Am avut mai multe „conflicte” şi am văzut că stilul pe care îl practicam, antrenându-mă tot timpul cu garda mai jos decât practicanţii de kickbox şi cunoscând un antrenor de kickbox am hotărât să schimb sistemul, să caut cele mai bune tehnici de luptă de stradă, de autoapărare mai exact, pentru că asta înseamnă karate – autoapărare – şi am schimbat sistemul de luptă Ashihara Karate în sistemul pe care îl ştim astăzi Jissen Karate.
– De ce aţi ales acest nume şi ce semnifică el ?
– Karate, aşa cum toată lumea ştie, înseamnă lupta cu mâna goală. Jissen înseamnă real sau a pune în practică. M-a interesat să dezvolt un sistem de luptă eficient în lupta de stradă şi practic totodată.
– Este adevărat că sunteţi al 2-lea român care a îndrăznit să aducă un nou stil pe piaţa artelor marţiale ?
– Da. Nu vreau să fiu lipsit de modestie dar lovindu-mă de foarte multe aspecte birocratice din sistemele japoneze, am hotărât să-mi creez propria mea şcoală şi propria mea organizaţie ca să am un control cât mai bun şi să dezvolt spiritul artelor marţiale în adevăratul sens al cuvântului.
– De ce credeţi că sunteţi printre acei puţini oameni cu astfel de iniţiativă la noi în ţară ?
– Foarte mulţi sunt conservatori în ceea ce priveşte sistemul pe care l-au învăţat şi încearcă să-l ducă mai departe. A fost o nebunie cred. Am început să construiesc un alt drum faţă de colegii mei care merg pe un drum gata bătătorit. Sunt o fire mai rebelă şi tot timpul am adoptat în viaţa asta drumul cel mai greu sau am construit eu unul nou.
– Cum este privit acest nou stil în comunitatea artelor marţiale, o comunitate întemeiată pe valori precum tradiţia ?
– Bine şi rău, ca orice lucru nou. Nimeni nu aşteaptă să treacă timpul să vadă rezultatele de pe urma muncii şi să vadă copiii care au crescut şi cât de buni sunt ei.
„Jissen Karate este făcut pentru toată lumea”
– Cui se adresează acest stil şi de ce calităţi are nevoie o persoană pentru a începe studiul în Jissen Karate ?
– Jissen Karate este făcut pentru toată lumea. Nu ţine cont de înălţime, greutate sau de vârstă, din contră, noi avem clase bine definite. Prima clasă este „Micii Samurai”, o clasă cu predare pentru copiii între 4-8 ani, o altă clasă este „Kodomo”, cum îi spunem noi şi care în limba japoneză înseamnă copii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani. Ultima clasă pe care o avem este creată pentru adulţi (Seijin) în care metodica şi tot ce se predă acolo păstrează pur şi viu spiritului artelor marţiale japoneze.
– Nu este nevoie ca cei care vin sa aibă anumite calităţi fizice înainte de a intra în sala de sport ?
– Nu. Poate să vină oricine. Dacă vorbim de performanţă, acolo întradevăr avem nevoie anumite calităţi dar pe care le putem educa noi. Eu şi instructorii mei suntem aici pentru a îndruma fiecare copil şi să îi găsim abilităţile pentru anumită discipilină pe care vrea să concureze, vorbind de sport.
Disciplină şi sănătate – câteva dintre beneficiile acestui sport
– Ce benficii poate aduce acest sport ?
– Multiple. În primul şi în primul rând, un corp sănătos, o definiţie foarte bună a tuturor grupelor musculare şi din punct de vedere psihic, te face să ai mai multă încredere în tine, te face să cauţi şi să descoperi că tot ceea ce te înconjoară este defapt o artă marţială.
– Să spunem că eu am un copil puţin mai violent iar el vine la mine într-o zi şi mă roagă să îl înscriu la un club de karate. Dacă îl înscriu, nu risc să devină şi mai violent prin artele marţiale?
– Nu, din contră. Pot să vă dau foarte multe exemple. Am avut un copil la sală a cărui mămică era disperată fiindcă de fiecare dată când mergea în vizită la vreun prieten făcea câte o boacănă. Noi îi spuneam „Domnul Goe” din clubul Jissen Do. Ultima păţanie a fost când prietenul la care a fost în vizită avea o piscină şi a vrut să-l ajute pe prietenul lui să înveţe mai repede să înoate şi l-a aruncat în apă, în piscina respectivă. Trecând timpul iar părintele aducând copilul la sală, a realizat că acel copilaş s-a schimbat enorm. A devenit un alt om, mult mai responsabil, deci se schimbase total.
– Care ar fi motivele pentru astfel de rezultate ?
– Disciplina. Pentru că în dojo-urile (sălile de antrenament) din Jissen Karate lucrăm foarte mult pe disciplină. Vorbind de cea mai mică clasă, în care copiii învaţă prin joc să practice arte marţiale, avem mai multe aptitudini : lucru în echipă, coordonare, memorie.. iar toate acestea concură la o mai bună disciplinare şi învăţarea copilului a căii corecte în viaţă.
– Dacă o persoană vrea să practice un sport dar nu este hotărât asupra cărei discipline sportive să se oprească, care ar fi motivele pentru care acesta ar trebui să aleagă artele marţiale şi mai exact Jissen Karate ?
– 1. Artele marţiale sunt un micro-cosmos în care poţi descoperi foarte multe lucruri despre tine în primul rând. 2. Dacă vorbim de sportul arte marţiale, îţi poate demonstra şi arata care îţi sunt abilităţile şi limitele corpului uman. De ce Jissen Karate ? Este un stil complex, aşa cum arată şi emblema noastră, am cules cele mai bune şi eficiente tehnici din toate şcolile de arte marţiale şi le-am pus într-o carte pe care am scris-o, un îndrumar pentru practicanţii de Jissen Karate numit Syllabus, acea programă dupa care noi ne ghidăm şi dupa care instructorii noştri din şcoala Jissen se ghidează pentru a preda.
– Acestea ar fi motivele pentru o persoană care e dispusă să facă sport. Ce argumente aveţi pentru acele persoane sedentare să se înscrie în şcoala Jissen ?
– Avem două exemple la noi la club, o doamnă în vârstă de 54 ani care a vrut să iasă din cotidian, să iasă din casă şi să scape de tot ceea ce devenise o rutină şi să facă sport. A fost la mai multe cluburi şi în final ne-a găsit pe noi şi a rămas alături de noi descoperindu-se în practicarea Jissen Karate. La fel şi un domn, tot de 54 ani, care a cutreierat Bucureştiul şi s-a căutat în mai multe săli şi numai în şcoala Jissen Karate s-a regăsit şi continuă să practice.
Tradiţional vs. modern
– Pe lângă latura tradiţională, participaţi şi la competiţii de kickboxing. Cum reuşiţi să îmbinaţi aceste elemente diferite : modern vs. tradiţional ?
– Jissen Karate păstrează latura tradiţională dar ca sistem de luptă are foarte multe asemănari cu kickboxingul : poziţia ridicată de luptă, loviturile şi cum în orice religie avem un numitor comun Dumnezeu, aici tehnicile cam în marea majoritatea şcolilor sunt aceleaşi dar făcând comparaţia între Jissen Karate şi kickbox, în kickbox am trei lovituri de pumn : directele, croşeele şi upercut pe când în Jissen karate am lovituri cu mâna deschisă, cu cantul mâinii, cu degetele, am prize, zgârieri, loviri de tot felul. În kickbox mai am lovituri de picior frontale, circulare, prin întoarcere, pe când în Jissen Karate mai am şi loviturile pe articulaţie, aruncările. Deci există o asemănare între ele numai că în kickbox am posiblitatea de a lupta protejat pe când în şcoala Jissen învăţ oameni să se apere în lupta de stradă unde există acel principiu – todome, de finalizare a luptei, ceea ce nu pot să fac în kickbox, în sport şi am nevoie pentru că nu pot să-mi învăţ copiii să iasă şi să se lupte pe stradă ceea ce este contrar principiilor noastre de non-violenţă. Noi tot timpul am menţionat şi menţionăm în sală că au venit să se bată pentru a nu mai fi nevoiţi să se bată.
– Puteţi să-mi spuneţi pe scurt câteva dintre cele mai importante rezultate ale lotului dvs. ?
– Nu mi-a plăcut niciodată să mă laud dar rezultatele vorbesc de la sine, ceea ce găsiţi şi pe site-ul nostru. Avem foarte multe rezultate obţinute cu copiii la competiţii naţionale şi internaţionale. Am să vă spun numai de ultimul – Cupa Sincron de pe 16 octombrie, unde am primit şi două premii speciale. La această cupă au fost prezente mai multe cluburi din ţară şi am luat două locuri 1, un loc 2 şi un loc 3 clasament pe cluburi. Premiile speciale de care vă spuneam au fost pentru cel mai tehnic luptător, pe care l-a obţinut Lungu Alexandru, neavând rival în România, asta fiind declaraţia antrenorilor care au venit şi mi-au cerut să votez lista pe care o propuseseră ei ca cel mai tehnic luptător unde am văzut şi numele elevului meu. Al doilea premiu special pe care l-am obţinut a fost pentru cel mai bun spirit, acordat echipei Jissen Do, care n-a avut adversari la categoria lor de vârstă – 10 ani, fiind nevoiţi să urce într-o categorie superioară unde s-au bătut cu copii de 15 ani. Deci diferenţa a fost enormă. Sunt foarte multe lucruri de vorbit vis-a-vis de rezultate dar am să las cititorii să verifice site-ul şi să vadă rezultatele acolo.
Palmares Sensei Adrian Dejanu
Fondatorul Clubului Sportiv „Jissen Do”.
Fondatorul al Asociatiei Române ASHIHARA KARATE
REDACTOR LA REVISTA ARTE MARTIALE 1996-2000
DIRECTOR de REVISTA “SABAKI MAGAZIN 2001″
PRESEDINTE „JISSEN DO„
Organizatorul competiţiei Judgement Day
CENTURA NEAGRA:
5 DAN FREE STYLE KICKBOXING – ANGLIA
1 DAN ASHIHARA KARATE NIKO – JAPONIA
2 DAN ASHIHARA KARATE WBF – TURCIA
2 DAN ASHIHARA BUDO KAI – TURCIA
2 DAN SHINDOKAI – ITALIA
COMPETITII:
CAMPIONATUL NATIONAL ASHIHARA KARATE
LOCUL 5 – 1995
LOCUL 3 – 1996
LOCUL 3 – 1997
VICECAMPION NATIONAL–OPEN 1994
CAMPION EN-TITRE EUROPEAN 2000
CAMPIONATUL EUROPEAN TARCENTO – UDINE 2000 LOCUL 2 – ITALIA
CAMPIONATUL MONDIAL KICK BOXING – GERMANIA – 2000 LOCUL 4
REPREZENTANT AL:
1). NEW INTERNATIONAL KARATE ORGANIZATION ASHIHARA KAIKAN – N.I.K.O.
2). WORLD FREESTYLE AND FREEFORMS ORGANIZATION – W.F.F.O.
3). NEW ASHIHARA BUDO KAI – N.A.B.K.
4). WORLD SHINDOKAIKAN ORGANIZATION – W.S.O.
5). BRITISH MARTIAL ARTS ACADEMY – B.M.A.A.