Acasa Sport-AutoSport Wimbledon 2012: Maria Sharapova eliminată într-o zi ploioasă

Wimbledon 2012: Maria Sharapova eliminată într-o zi ploioasă

scris de Laurentiu Banches
662 Afisari

Maria Sharapova are mari şanse să piardă şefia de lider în clasamentul mondial WTA recent redobândită, după în înfrângerea din optimi de la Wimbledon.

Maria Sharapova a ratat calificarea in sferturile de finala de la Wimbledon (foto:greenvileonline.com)

Rusoaica a cedat în două seturi 4-6, 3-6, în faţa germancei Sabine Lisicki, favorita numărul 15 a turneului. Lisicki o va întâlni în următoarea fază a competiţiei, în faza sferturilor, pe compatrioata Angelique Kerber care a trecut în două seturi identice 6-1, 6-1 de o altă mare jucătoare de tenis, belgianca Kim Clijsters.

O veste la fel de proastă pentru Maria Sharapova este faptul că în cazul în care sportiva din Belarus, Victoria Azarenka, o va învinge pe austriaca Tamira Paszek în sferturi (doar locul 37 WTA), ea va pierde şefia în clasamentul mondial. Sharapova este de altfel şi prima dintre primii 4 capi de serie ai turneului feminin care să părăsească Wimbledon-ul, o soartă similară având în competiţia masculină şi Rafael Nadal.

Marii rivali ai lui Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Roger Federer au reuşit în schimb să se califice în sferturi, iar în cazul în care ambii vor trece mai departe în faza semifinală, vom asista la o reeditare a duelului de la Roland Garros, dar de această dată pe iarba de la Londra. Luni, 2 iulie, mai multe meciuri au fost anulate la Wimbledon din cauza ploii, printre care şi cel de dublu dintre perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt şi belgienii Steve Darice/Olivier Rochus din optimile de finală ale competiţiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS