Acasa Stiinta-ITIT Amazon dotează serviciul Alexa cu inteligenţă artificială generativă

Amazon dotează serviciul Alexa cu inteligenţă artificială generativă

scris de Misu Andrei
108 Afisari

Alexa, serviciul de asistenţă virtuală al Amazon, va fi dotat cu inteligenţă artificială (AI) generativă, a anunţat compania miercuri, semnalând intrarea gigantului din domeniul e-commerce şi cloud în cursa pentru implementarea acestei tehnologii,

Asistenţii vocali precum Alexa sau Siri (Apple) sunt deseori văzuţi drept candidaţii perfecţi pentru integrarea programelor precum ChatGPT, capabile să interacţioneze cu oamenii prin intermediul unui limbaj natural şi să producă diverse forme de conţinut la cerere, scrie Agerpres.

Datorită AI generativă, Alexa ar trebui să poată compune un mesaj pe care să-l trimită unui contact sau o reţetă pe baza ingredientelor pe care utilizatorul le are la dispoziţie, totul printr-o simplă comandă verbală dată în sufragerie sau în bucătărie.

Va dura ceva timp pentru a integra aceste tehnologii în ecosistemul Alexa„, a recunoscut Dave Limp, vicepreşedinte senior pentru dispozitive şi servicii la Amazon, în timpul unei prezentări la Washington.

Dar sunt foarte optimist şi cred că avem un început excelent”, a adăugat el.

O versiune în limba engleză a Alexa AI va fi disponibilă opţional pe toate dispozitivele Amazon (cum ar fi boxele inteligente Echo) din Statele Unite în lunile următoare.

Alexa, Siri sau chiar Google Assistant au evoluat destul de puţin în ultimii ani şi nu au devenit produse foarte profitabile. Ele sunt utilizate în principal pentru a oferi informaţii referitoare la prognoza meteorologică, a reda muzică sau pentru a controla aparatele de uz casnic.

Însă, cursa pentru AI generativă, dominată de ChatGP (OpenAI), Google şi Microsoft, ar putea schimba această situaţie.

Potrivit lui Dave Limp, datorită celei mai recente generaţii de AI, Alexa va putea în curând să renunţe la tonul său robotic şi să creeze o aparenţă de relaţie personală cu utilizatorii, în special informându-i despre obiceiurile lor sau despre echipele lor sportive preferate. „De exemplu, ai putea spune: Alexa, în fiecare dimineaţă la ora 08:00 porneşte cafetiera, deschide jaluzelele, redu luminile din birou şi difuzează ştirile de dimineaţă şi, iată, se creează o rutină”, a explicat el.

Daniel Rausch, responsabil cu funcţionarea serviciului Alexa, a declarat jurnaliştilor că Amazon va pune mai mult accent pe acurateţea AI, pentru a evita riscul unor răspunsuri inadecvate şi inventate constatate la interacţiunea cu ChatGPT sau Bard (Google).

Precizia într-o locuinţă conectată înseamnă că da, am aprins lumina potrivită, am încuiat uşa potrivită, că suntem siguri de starea sistemului de securitate”, a spus el.

Amazon a prezentat, de asemenea, cel mai recent dispozitiv de control centralizat pentru casa conectată (Echo 8), precum şi un difuzor pentru televizoare şi noi instrumente de căutare bazate pe AI pentru serviciul său FireTV.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS