Un apel la o relaxare a interdicţiei de a porni aparatele electronice la decolarea sau aterizarea avioanelor, pentru a susţine activitatea economică a făcut Agenţia americană de telecomunicaţii.
“Scriu pentru a cere FAA (Administraţia Federală americană a Aviaţiei) să autorizeze o utilizare mai amplă a tabletelor, eBook reader-elor şi a altor aparate electronice portabile în timpul zborurilor, respectând securitatea publică”, indică într-o scrisoare trimisă în această săptămână către FAA şeful comisiei federale pentru comunicaţii, Julius Genachowski. Potrivit acestuia, FAA a început să-şi reconsidere interdicţia, o iniţiativă pe care o “susţine” în numele creşterii economice, printre altele. “Revizia (acestor reguli) intervine într-un moment de inovare, dispozitivele portabile făcând parte din viaţa noastră cotidiană din ce în ce mai mult”, susţine Genachowski în scrisoare.
Aparatele electronice “permit oamenilor să rămână informaţi şi conectaţi cu prietenii şi familia lor, permit de asemenea companiilor să fie mai productive şi mai eficiente”, adaugă acesta. Interdicţia de a porni dispozitivele electronice la decolarea sau aterizarea avioanelor se bazează pe ipoteza că acestea creează interferenţe cu echipamentul de navigare din cabina de pilotaj. Însă veracitatea acestei ipoteze este pusă la îndoială de unele media, care subliniază că multe persoane uită să se conformeze interdicţiei, fără a împiedica însă manevrele în chestiune.