Acasa Stiinta-ITIT Associated Press va robotiza redactarea știrilor din zona business

Associated Press va robotiza redactarea știrilor din zona business

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Agenţia de ştiri americană Associated Press (AP) va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă, în special a celor din zona de business.

Associated Press va robotiza redactarea știrilor din zona business (foto:fictionwritersreview.com)

Associated Press speră ca în aceastǎ lunǎ să introducă o tehnologie automatizată care va permite publicarea mai multor ştiri de business şi a unui număr mai mare de rapoarte privind veniturile unor companii, informează huffingtonpost.com. Referindu-se la această tehnologie, Lou Ferrara, vicepreşedinte al AP, a precizat că roboţii ar fi capabili să producă 4.400 de materiale în timpul în care reporterii agenţiei ar fi creat doar 300 de ştiri din domeniul business.

Noua tehnologie nu va conduce la reducerea locurilor de muncă, a subliniat însă agenţia americană. „Jurnaliştii noştri se vor concentra să scrie materiale despre ceea ce înseamnă aceste cifre, să identifice trenduri şi să găsească ştiri în exclusivitate pe care le putem publica în momentul apariţiei rapoartelor financiare”, a spus Lou Ferrara, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri publicată pe blogul AP. „Este vorba despre folosirea acestei tehnologii pentru ca jurnaliştii să fie mai liberi să facă jurnalism şi să se ocupe mai puţin de prelucrarea datelor. Nu este vorba despre eliminarea locurilor de muncă”, a mai spus reprezentantul AP. „Majoritatea angajaţilor au fost receptivi la efortul nostru şi s-au implicat în ultimele luni în discuţii”, a mai adăugat acesta, conform mediafax.

Roboţii au devenit din ce în ce mai răspândiţi în industria media, Japonia introducând recent primul prezentator de ştiri robot, unul care poate „citi ştirile fără a se încurca”. În martie, breaking news-ul apărut în publicaţia Los Angeles Times despre seismul care a zguduit California a fost scris de un robot pe baza unui algoritm prestabilit. Astfel, Los Angeles Times a fost primul ziar care a publicat un articol despre seismul de luni – şi a reuşit această performanţă graţie „jurnalistului-robot„.

9 comentarii

pathfinder 02-07-2014 - 12:34

Bai L.B., nu e vorba de roboti ca de aia din imaginea tampa pe care ai bagat-o.
E vorba de niste programe software care asa se numesc generic: roboti…

digital 02-07-2014 - 20:50

așa e bă cretinule, ia pune tu imagini cu software!

urbos 02-07-2014 - 20:57

Mda, imbecilu rujat nu miroase d-astea, el ranjeste ca tampa la glume de clasa a patra, altceva nu intelege. E si specialist tampitu IT, nu te pui cu el. Ea…

ancuta 02-07-2014 - 21:02

3,14 … nu mai face pe prostu’ care nu-ntelege!
Ai inteles perfect ca are dreptate, dar, specific antenizatilor (hemoroiDANi) tre’ sa te dai mare!
Oricum, ma bucur ca ai sa mori. Curand.

digital 02-07-2014 - 21:06

ia zi-i făi proasta dreq ce-ai înțeles tu!?

Antibasistul 02-07-2014 - 21:29

TU MORI PRIMUL GUNOIULE DXN-ANCUTA!!!!

ancuta 02-07-2014 - 20:59

treci repede la „masaj selectiv’, cat o mai poti tine-n labe!

digital 02-07-2014 - 21:07

te țin în labe și te masez!
hahaha!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult