Acasa Stiinta-ITIT Ce poţi să cumperi cu bitcoin de la Microsoft

Ce poţi să cumperi cu bitcoin de la Microsoft

scris de C.P.
10 afisari

Microsoft a decis să permită celor care folosesc moneda virtuală bitcoin să achiziționeze aplicații și jocuri pentru Windows Phone, Xbox sau sistemul de operare Windows, transmite revista ‘Forbes’.

microsoft bitcoinMicrosoft a încheiat un parteneriat cu BitPay, procesatorul de plăți pentru bitcoin.

Bitcoin, lansată în ianuarie 2009, reprezintă un nou tip de monedă electronică digitală, în baza unui algoritm special. Moneda virtuală nu este susținută de nicio bancă centrală sau Guvern și nici de active fizice, valoarea sa depinde de încrederea oamenilor în această monedă. Bitcoin poate fi schimbată online cu devize oficiale (euro, dolar, yen sau altele) sau utilizată pentru cumpărături.

Unul dintre motivele pentru care Microsoft a luat această decizie este că procesarea plăților internaționale va deveni mai convenabilă, a afirmat președintele BitPay, Tony Gallippi. Acesta a adăugat: ‘Ei sunt o companie globală, oamenii utilizează produsele lor și sistemul de operare în multe părți ale lumii unde nu există plata cu cardul. Este dificil pentru mulți consumatori să transfere bani în conturile Microsoft pentru a face achiziții’.

‘Noi vrem să le asigurăm oamenilor opțiuni și să-i ajutăm să realizeze mai multe cu dispozitivele lor. Utilizarea monedelor virtuale este în creștere, ne așteptăm ca această tendință să continue și permitem oamenilor să poată folosi bitcoin la cumpărarea de produse și servicii pentru a fi în fruntea acestei tendințe’, a declarat Eric Lockard, vicepreședinte al departamentului Universal Store la Microsoft.

Gallippi a explicat că prin acest acord Microsoft testează consumatorii și dacă experimentul va avea succes într-o bună zi s-ar putea face achiziții din magazinele Microsoft cu bitcoin.

În prezent, moneda virtuală se tranzacționează la aproximativ 350 dolari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult