FACEBOOK A PICAT. Rețeaua de socializare a picat în întreaga lume, pentru a doua oară în ultima săptămână. După 25 septembrie, Facebook a clacat din nou luni seară, în jurul orei 22:00. Reteuaua Facebook si-a revenit la ora 23,42.
Facebook a picat, luni seară, fiind pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână când cea mai mare reţea de socializare online din lume se confruntă cu probleme tehnice, relatează presa internaţională.
Reţeaua Facebook nu poate fi accesată, luni seară, nici de pe computere, nici de pe dispozitivele mobile. Mesajul primit de utilizatorii care au încercat să îşi acceseze conturile luni, începând de la ora 22.30, este: „Sorry, something went wrong. We’re working on it and we’ll get it fixed as soon as we can”. (Ne pare rău, ceva este în neregulă. Lucrăm la repararea problemelor cât mai repede posibil).
Este pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână când cea mai mare platformă de socializare online are probleme tehnice. Cel mai recent, Facebook a picat joi seară în România, pentru aproximativ 20 de minute, probleme similare fiind înregistrate atunci atât în SUA, cât şi în alte ţări în care această platformă online este disponibilă, potrivit relatărilor din presa internaţională.
O situaţie similară este înregistrată, la nivel internaţional, luni seară, potrivit site-ului isitdownrightnow.com.
Ca de obicei, defecţiunea cu care se confruntă site-ul Facebook a determinat publicarea unor comentarii ironice ale utilizatorilor pe alte reţele sociale, între care platforma Twitter.
Şi site-ul techcrunch.com relatează într-un mod ironic problemele cu care se confruntă Facebook: „Da, prieteni, ceva ce este de neconceput (nu chiar) s-a întâmplat: titanul care este Facebook a picat”.
„Pentru o companie care are venituri de milioane (de dolari, n.r.) pe zi, fiecare minut de defecţiune înseamnă pierderi din publicitate de zeci de mii de dolari”, mai spune techcrunch.com.
Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.