Acasa Stiinta-ITIT Din 2024, toate telefoanele și dispozitivele mobile vor avea același tip de încărcător (acord european)

Din 2024, toate telefoanele și dispozitivele mobile vor avea același tip de încărcător (acord european)

scris de Misu Andrei
58 afisari

Parlamentul European și statele membre ale UE au aprobat miercuri propunerea Comisiei Europene privind o soluție comună de încărcare pentru dispozitivele electronice, anunță CE într-un comunicat. Începând din 2024, toate telefoanele mobile, tabletele, camerele digitale, consolele portabile de jocuri video, căștile audio, căștile cu microfon, difuzoarele portabile, cititoarele de cărți electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigație și căștile intraauriculare noi vor trebui să fie echipate cu un port de încărcare USB-C. Pentru laptop-uri, termenul este anul 2026.

Acordul la care s-a ajuns miercuri „garantează posibilitatea de a implementa fără întârziere soluțiile de încărcare comune, având în vedere mai ales faptul că sunt disponibile foarte multe soluții tehnologice și că industria de profil a dispus de suficient timp pentru a se adapta”, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

Prin urmare, se stabilește o perioadă de tranziție de 24 de luni de la adoptarea oficială pentru a pune încărcătorul comun la dispoziția tuturor, pentru toate categoriile de produse vizate – cu excepția laptop-urilor, care vor beneficia de o perioadă de tranziție de 40 de luni.

Câteva dintre noutățile pe care le aduce acordul:

• Portul de încărcare și tehnologia de încărcare rapidă vor fi armonizate: în primul rând, portul USB-C va deveni portul comun, ceea ce le va permite consumatorilor să-și încarce dispozitivele cu același încărcător cu port USB-C, indiferent de marca dispozitivului. În același timp, armonizarea tehnologiei de încărcare rapidă va contribui la evitarea practicii utilizate de diverși producători de a limita în mod nejustificat viteza de încărcare și la asigurarea faptului că această viteză este aceeași indiferent de încărcătorul utilizat, dacă acesta este compatibil cu dispozitivul. Aceste norme se vor aplica de acum înainte dispozitivelor electronice menționate anterior. În viitor, această listă ar putea fi completată și cu alte dispozitive, pe baza unei evaluări periodice a pieței efectuate de către Comisie.

• Separarea vânzării unui încărcător de vânzarea dispozitivului electronic: consumatorii vor putea cumpăra un dispozitiv electronic nou fără a fi nevoiți să cumpere și un încărcător nou, ceea ce va limita acumularea de încărcătoare nedorite sau neutilizate. Rezultatele obținute și eventuala extindere a măsurii pentru a include și cablurile vor fi evaluate în cursul punerii în aplicare.

• O mai bună informare a consumatorilor: producătorii vor trebui să furnizeze informații relevante cu privire la performanța de încărcare, inclusiv informații privind puterea necesară pentru încărcarea dispozitivului și dacă acesta permite încărcarea rapidă. Astfel, consumatorilor le va fi mai ușor să afle dacă încărcătoarele de care dispun îndeplinesc cerințele noului lor dispozitiv sau să aleagă un încărcător compatibil.

• Demersuri în vederea armonizării soluțiilor de încărcare fără fir: având în vedere evoluția rapidă a tehnologiei și pentru a limita o posibilă fragmentare a pieței în viitor, Comisia va evalua diferitele tehnologii disponibile în vederea unei eventuale armonizări viitoare și va solicita organizațiilor europene de standardizare să transpună soluția corespunzătoare într-un standard armonizat.

„Învălmășeala de încărcătoare diferite din sertarele noastre va fi în curând de domeniul trecutului. Un încărcător comun reprezintă un avantaj real pentru noi, consumatorii, fiind benefic și pentru mediu. Salutăm așadar acordul privind încărcătorul comun la care s-a ajuns astăzi, în urma încheierii rapide a negocierilor dintre colegiuitori”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu „O Europă pregătită pentru era digitală”.

La rândul său, Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a afirmat: „Un încărcător comun este o chestiune de bun-simț, având în vedere numeroasele dispozitive electronice pe care le utilizăm zilnic. Datorită angajamentului nostru politic ferm, am ajuns la un acord în mai puțin de 9 luni. Consumatorii europeni vor putea utiliza un singur încărcător pentru toate dispozitivele lor electronice portabile, ceea ce reprezintă un pas important în direcția sporirii confortului și a reducerii deșeurilor. Acordul încheiat în această dimineață va genera economii de aproximativ 250 de milioane EUR pe an pentru consumatori și va permite totodată apariția și maturizarea unor noi tehnologii, precum încărcarea fără fir, fără ca inovarea să devină o sursă de fragmentare a pieței și de disconfort pentru consumatori.”

420 de milioane de dispozitive mobile vândute în UE într-un an

În 2020, în UE au fost vândute aproximativ 420 de milioane de telefoane mobile și alte dispozitive electronice portabile. Cu toate acestea, din cauza incompatibilității încărcătoarelor de pe piață, peste o treime dintre consumatori declară că s-au confruntat cu probleme, deși cheltuiesc anual aproximativ 2,4 miliarde EUR pe încărcătoare autonome suplimentare. În același timp, încărcătoarele eliminate sau neutilizate reprezintă aproximativ 11 000 de tone de deșeuri electronice pe an.

Comisia a promovat încă din 2009 implementarea unei soluții de încărcare comune pentru telefoanele mobile și pentru alte dispozitive electronice similare. Deși, după ani de colaborare cu industria pe baza unei abordări voluntare, numărul încărcătoarelor de telefoane mobile a fost redus de la 30 la 3 în ultimul deceniu, această abordare nu a permis realizarea armonizării depline. Până acum nu a existat niciun temei juridic care să permită încadrarea practicii de separare a încărcătoarelor.

Având în vedere beneficiile ecologice semnificative ale acesteia, este important să se completeze armonizarea receptaculul de încărcare. În plus, armonizarea protocolului de încărcare asigură faptul că ambele dispoziții garantează deplina interoperativitate și aduc cele mai mari beneficii pentru consumatori și pentru mediu. Aceste beneficii vor fi amplificate de extinderea listei de categorii de produse vizate.

În ceea ce privește încărcarea fără fir, Comisia va monitoriza evoluția tehnologiilor și dinamica pieței în scopul introducerii unei eventuale armonizări în viitor, se mai arată în comunicatul CE.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult