Acasa Stiinta-ITIT Finanţele Belgiei sunt paralizate de un virus. Vezi care

Finanţele Belgiei sunt paralizate de un virus. Vezi care

scris de M.I.
5 afisari

Sistemul informatic al Ministerului federal belgian al Finanţelor este paralizat de două de un virus informatic.

Finanţele Belgiei sunt paralizate de un virus

Funcţionarea calculatoarelor fiind afectată până la oprirea acestora, scrie sâmbătă presa belgiană. Sunt afectate de asemenea birourile pentru contribuţii şi servicii administrative din toată ţara, precizează ziarele flamande Het Belang van Limburg, Gazet van Antwerpen şi De Standaard, citate de AFP, transmite Agerpres. Problema, apărută joi, nu era încă sub control vineri seara.
Potrivit lui Francis Adyns, purtătorul de cuvânt al Serviciului public federal al finanţelor, citat de agenţia Belga, sistemul informatic este în mod normal protejat de un ativirus bun, dar acest virus a reuşit să treacă chiar şi de această protecţie. Virusul este numit ‘sality.gen’ şi este specializat în neutralizarea marilor reţele. Potrivit lui Francis Adyns, virusul nu a reuşit totuşi să ajungă la baza cu datele personale despre declaraţiile de impozit ale contribuabililor belgieni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult