Acasa Stiinta-ITIT Galaxy S, un rival periculos pentru iPhone

Galaxy S, un rival periculos pentru iPhone

scris de Ziua Veche
4 afisari

De când am pus prima dată mâna pe cel de-al doilea telefon produs de cei de la Apple (iPhone 3G), am devenit unul dintre cei mai înfocaţi fani ai companiei. Şi de atunci nu am mai privit cu ochi buni nici un alt telefon mobil. Asta până în momentul în care am avut ocazia să testez terminalul Galaxy Spica produs de Samsung.

Succesorul lui Galaxy Spica este noul Galaxy S (aflat în prezent în mai toate ofertele operatorilor de telefonie mobilă) cu sistem de operare Android 2.1 (update la Froyo până la sfârşitul anului), pe care am avut ocazia să îl testez câteva zile. Concluzia: cei de la Samsung au reuşit cu brio să acopere lipsurile cu care se confrunta fratele său mai mare – Spica, rezultatul fiind un smartphone demn de luat în seamă chiar şi de cei mai pretenţioşi utilizatori, inclusiv de fanii iPhone.

Dar să o luăm sistematic:

Design şi funcţionalitate

Din start trebuie să vă atenţionez în legătură cu dimensiunile. Dacă vă doriţi un terminal mobil micuţ, atunci Galaxy S, cunoscut şi sub numele de Samsung I9000, nu vi se potriveşte. Telefonul este un pic mai mare decat iPhone-ul , având o lăţime de 64,2 mm şi o lungime de 122,4 mm, ceea ce se traduce automat printr-un display mai mare, cu o diagonală de 4 inci. În plus, este foarte subţire (9,9 mm) şi beneficiază de un design lucios şi elegant al carcasei de culoare neagră sau gri, produsă dintr-un plastic de foarte bună calitate, care oferă comoditate în ţinerea şi utilizarea telefonului. Slabe şanse, deci, să îl scapi din mână.

Şi dacă tot am adus vorba de iPhone, Galaxy S dispune de un singur buton fizic pe partea frontală, întocmai ca şi rivalul său, cu funcţia de home, care poate deschide însă şi o pagină cu ultimele aplicaţii deschise, prin apăsare prelungită. Pe părţile laterale, butoanele clasice, intuitiv poziţionate – volumul în partea stângă, camera foto şi tasta de blocare/deblocare pe partea dreaptă. Nu aveţi cum să le încurcaţi, chiar şi dacă îl utilizaţi cu ochii închişi.

Ajungem acum la piesa de rezistenţă : ecranul.  Galaxy S se mândreşte cu un nou display tactil capacitiv Super AMOLED de 4 inci, cu 16 milioane de culori şi rezoluţie de 480 x 800 pixeli, care oferă o claritate exemplară a imaginilor, chiar şi în condiţii de luminozitate improprii. Spun asta pentru că senzorul de lumină ambientală a reglat luminozitatea ecranului mai mult decât mulţumitor, astfel încât am putut vedea ce este afiţat pe ecran chiar şi atunci când soarele a bătut direct în ecran, nemaifiind nevoită să caut un colţ umbrit, lucru rar întâlnit la telefoanele aflate pe piaţă la ora actuală.

Un alt punct câştigat de Samsung a fost prin implementarea multi-touch-ului, a accelerometrului pentru auto-rotate şi a senzorilor de proximitate, de a căror lipsă am fost dezamagită la testarea lui Spica şi care funcţionează corespunzator la Galaxy S.

Precum mai toate smartphone-urile care apar în ziua de azi, Galaxy S funcţionează atât în reţele 2G (GSM 850 / 900 / 1800 / 1900), cât şi în cele 3G (HSDPA 900 / 1900 / 2100). Iar din punctul de vedere al semnalului, putem considera că este cu un pas înaintea ultimului telefon Apple, despre a cărui probleme cu antena s-au scris multe pagini. Terminalul Samsung nu m-a dezamăgit în nicio zonă din Bucureşti, nici măcar la metrou.

Sistem de operare

Mă bucur mult că Samsung a optat pentru Android în cazul lui Galaxy S. Versiunea cu care a venit telefonul a fost 2.1 (Eclair), dar până la sfârşitul anului se va trece la Froyo, ceea ce înseamnă că va avea suport inclusiv pentru controversatul Flash. În traducere liberă – posibilitatea vizualizării de nenumarate site-uri şi clipuri video.

 

Galaxy S a reuşit să eclipseze toate telefoanele mobile pe care am avut ocazia să pun mâna la capitolul performanţă, rapiditate şi multi-tasking. Şi asta datorită procesorului ARM Cortex A8 (1GHz) şi a sistemului de operare.

Iar multi-taskingul nu presupune o suspendare a aplicaţiilor, precum în cazul celorlalte telefoane mobile care se laudă cu această funcţionalitate, ci permite chiar derularea lor în paralel. Am fost plăcut surprinsă să realizez că la preluarea unui apel în timp ce ascultam radio online la căşti, atât eu, cât şi interlocutorul, am auzit în continuare muzică, la un volum ajustat automat, care nu deranja deloc convorbirea. În plus, în timpul discuţiei, am primit şi notificări de pe Facebook şi am putut da răspunsuri pe Yahoo Messenger .

Detalii pe Playtech.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult