Primul element care îl face pe Desire HD mare, la propriu, este design-ul. Este cel mai mare smartphone pe care l-am văzut vreodata, dacă nu cumva este cel mai mic computer pe care îl ştiu. Ecranul de 4,3 inci este principalul responsabil pentru aceste dimensiuni şi pur şi simplu sare în ochi.
În afară de butonul pentru volum şi de cel pentru blocarea/deblocarea ecranului, nu vei găsi alte butoane fizice. De asemenea, pentru a umbla la cardul SIM, cardul de memorie sau baterie, nu va trebui să scoţi marele capac din spate, întrucât avem de a face cu locaşuri diferite pentru baterie şi carduri. Cu puţină atenţie poţi avea oricând acces la cardul de memorie de 8GB din dotarea aparatului fără a fi nevoit să scoţi bateria, ceea ce nu e rău, dar trebuie să-ţi aminteşti să demontezi în prealabil cardul de memorie din setări, pentru a nu te trezi cu date corupte. Mai ciudat stă treaba cu bateria, care este prinsă pe poziţie doar cu ajutorul unui capac, iar odată scos, bateria va aluneca imediat afară, aşa că trebuie să fii atent, pentru că nu exista nici un mecanism de blocare a acesteia.
Elementul central al designului lui HTC Desire HD rămâne impresionantul ecran de 4,3 inci, sensibil la atingere. Practic, vei face totul din acest ecran, care include şi patru senzori de control în partea de jos, corespunzatori butoanelor Home, Menu, Back şi Search.
Pe lângă noutăţile în materie de interfaţă aduse de Android 2.2, HTC a implementat în Desire HD şi cea mai recenta versiune a interfeţei sale proprietare, Sense. HTC Sense este, practic, un fel de skin care lucrează în paralel cu elementele de interfaţă ale Android-ului, adăugând functionalităţi noi sub forma de widget-uri, layout-uri ale diverselor ecrane şi un numar sporit al acestora. Multe dintre widget-urile clasice ale Androidului sunt dublate de widget-urile HTC Sense, care de regulă aduc şi un spor de funcţionalitate sau propun o altă abordare.
Mai este şi modul în care Desire HD ştie să se sincronizeze cu Twitter, Facebook, Exchange, Google şi alte servicii de genul acesta, absolut superb. La pornirea iniţiala a telefonului, îl poţi sincroniza cu toate conturile tale de pe reţelele sociale şi vei obţine o lungă lista de contacte, cu multiple intrari pentru o aceeaşi persoană. Nu trebuie să faci asta manual, telefonul îţi va propune o listă de contacte unificate, pe care o poţi accepta, şi va continua să faca asta ori de câte ori sincronizezi un nou cont.
La multimedia, primul lucru pe care simt nevoia să-l menţionez se referă la performanţele audio ale lui Desire HD, cu posibilitatea personalizării sunetului prin Dolby Mobile. Însă pe partea video va trebui rezolvată absenţa, pentru moment cel puţin, a suportului pentru DivX. Un alt element central al capabilităţilor multimedia de care este capabil acest telefon este camera de 8 MP, cu Autofocus şi flash dual LED.
Preţul mediu al acestui smartphone oscilează undeva în zona 2.500 – 2.600 lei.
Detalii pe Playtech.ro