Acasa Stiinta-ITIT Janken – Vezi cum arata robotul campion la „piatră-foarfecă-hârtie” (Video)

Janken – Vezi cum arata robotul campion la „piatră-foarfecă-hârtie” (Video)

scris de Laurentiu Banches
11 afisari

Cercetătorii japonezi au reuşit să creeze un robot care nu poate fi bătut de nimeni la jocul „piatră-foarfecă-hârtie” extrem de popular în ţara soarelui răsare.

Robotul campion la "piatra-foarfeca-hartie" triseaza (foto:captura video)

Oamenii de ştiinţă din cadrul laboratorului Ishikawa Oku de la Universitarea din Tokyo (東大, Tōdai) au reuşit să creeze o mână robotică care nu poate fi învinsă la jocul „piatră-foarfecă-hârtie”, denumit „jan-ken-pon” sau „janken” în limba japoneză, pe care niponii îl învaţă încă de la cele mai fragede vârste. Totuşi, robotul de neînvins la „janken” nu câştigă tocmai corect partidele, acesta trişând prin înregistrarea mişcărilor partenerului de joc cu ajutorul unei camere de înaltă-viteză şi prezicând pe baza imaginilor alegerea pe care acesta urmează să o facă.

Cercetătorii japonezi au susţinut, conform descoperă.ro, că „Recunoaşterea mâinii umane poate fi făcută într-o milisecundă cu ajutorul vederii high-speed, fiind identificate poziţia şi forma mâinii”, iar „Mişcarea mâinii robotice este apoi formată în funcţie de poziţia mâinii umane”. Astfel, chiar dacă un om încearcă să păcălească robotul, schimbându-şi alegerea pe parcurs, sistemul cu care este dotat robotul este mult mai rapid decât omul, astfel că acesta reacţionează şi câştigă fiecare partidă, fără greş. Deşi poate părea o invenţie în mare măsură inutilă, care ar putea fi chiar folosită de şarlatani, tehnologia folosită pentru realizarea mâinii robotice campioană la „janken” ar putea fi fi folosită în diverse domenii, facilitând colaborarea între oameni şi roboţi fără a mai exista piedica reacţiilor întârziate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult