NASA va instala pe Lună o rețea wireless 4G | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITIT NASA va instala pe Lună o rețea wireless 4G

NASA va instala pe Lună o rețea wireless 4G

scris de Misu Andrei
52 afisari

Compania finlandeză Nokia a fost selectată de NASA pentru a construi prima reţea celulară pe Lună, relatează Reuters. NASA îşi propune, prin programul său Artemis, să readucă oamenii pe Lună până în 2024 şi să înfiinţeze baze permanente pe suprafaţa selenară.

Nokia a anunţat că primul sistem de comunicaţii wireless în bandă largă din spaţiu va fi construit pe suprafaţa Lunii la sfârşitul anului 2022, înainte ca astronauţii să ajungă din nou acolo.

Compania finlandeză a câștigat 14 milioane de dolari de la NASA, împreună cu o companie privată de proiectare a navelor spaţiale din Texas, Intuitive Machines, pentru a trimite echipamentele spre Lună cu sonda lor selenară. Reţeaua se va autoconfigura şi va stabili un sistem de comunicaţii 4G/LTE pe Lună, a precizat Nokia, intenţia fiind aceea ca în viitor să se facă trecerea la 5G.

Reţeaua va oferi astronauţilor capabilităţi de comunicare voce şi video şi va permite schimbul de date telemetrice şi biometrice, precum şi trimiterea şi controlul de la distanţă a roverelor selenare şi a altor dispozitive robotice, a indicat compania.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult