Acasa Stiinta-ITIT NATO, preocupată de atacurile informatice

NATO, preocupată de atacurile informatice

scris de M.A.
6 afisari

Trei sute de experţi din 37 de ţări s-au reuniţi marţi, la Tallinn, pentru o conferinţă a NATO consacrată războiului electronic şi securităţii naţionale şi globale în faţa numărului tot mai mare de atacuri informatice, relatează AFP.

NATO cyber defence

NATO, preocupată de atacurile informatice

La Tallinn, experţii vor discuta despre soluţii inovatoare privind securitatea informatică. Experţii vor discuta şi decizia recentă a autorităţilor americane de a considera atacurile informatice drept atacuri militare, transmite Radio România Actualităţi. „Este vorba despre o etapă logică pentru forţele armate să îşi dezvolte capacităţile de a contracara atacuri cibernetice şi să pregătească un răspuns proporţional”, a adăugat directorul Centrului de apărare cibernetică al NATO, colonelul Ilmar Tamm. „Crearea unor forţe specializate, aşa cum doresc unele ţări, pentru a contracara ameninţarea atacurilor cibernetice care progresează rapid, se află în centrul conferinţei anul acesta”, a declarat colonelul Ilmar Tamm. Potrivit colonelului Tamm, „numărul atacurilor pe Internet în 2010 a crescut cu 93 la sută în raport cu 2009”. Conferinţa de la Tallinn, care trebuie să dureze până vineri, coincide cu o reuniune, la Bruxelles, a miniştrilor Apărării din statele Alianţei, care urmează să adopte o nouă politică de apărare cibernetică a NATO.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult