Nokia e istorie! Microsoft a lansat Lumia 535, primul smartphone care renunță la titulatura de origine finlandeză, modelul marcând, astfel, dispariția celebrului brand.
Compania Nokia a fost preluată de gigantul IT american pentru 7,2 miliarde de dolari. Potrivit termenilor contractului, Microsoft a putut să folosească numele Nokia pentru o perioadă scurtă de timp, compania americană alegând varianta „Microsoft Lumia” pentru noul model de smartphone, relatează portalul cnet.com.
Lumia 535 cântăreşte 146 de grame şi prezintă un ecran de 5 inci şi o cameră de 5 megapixeli.
Noul model de smartphone rulează sistemul de operare Windows Phone 8.1, are un procesor quad-core de 1.2 GHz şi memorie RAM de 1 GB.
Smartphone-ul va fi disponibil în magazinele din Statele Unite de la finalul lunii noiembrie la un preţ estimat la 110 euro, potrivit unui comunicat emis de Microsoft.
Schimbarea brandului are loc în contextul în care Microsoft preia controlul total al noii divizii producătoare de smartphone-uri, gama Lumia având un rol important în planurile companiei.