Acasa Stiinta-ITIT Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor din București

Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor din București

scris de Misu Andrei
203 Afisari

Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor, monument istoric al Bucureștiului, situat pe Calea Victoriei, numărul 35, în inima „Cartierului Creativ”. Scopul Orange este de a reuni echipele sale din București în două clădiri alăturate: Tandem, sediul central, aflat pe strada Matei Millo nr.5, și Palatul Telefoanelor, clădire construită în anii `30 pentru specialiștii din telecomunicații.

Acest demers are loc după ce, în luna iunie, Orange a anunțat finalizarea fuziunii juridice între Orange Romania S.A. (ORO) și Orange Romania Communications S.A. (OROC), prin absorbția OROC de către ORO. Societatea consolidată duce mai departe obiectivul Orange de a deveni furnizorul preferat de servicii integrate, fix-mobil, pe piața românească, atât pentru segmentul rezidențial, cât și pentru cel de afaceri.

 În perioada 1995-2001, Palatul Telefoanelor a trecut prin ample lucrări de consolidare, iar mai apoi, începând din 2018, prin lucrări de construcții pentru finalizarea consolidărilor necesare și modernizarea clădirii în scopul adaptării la noile norme de rezistență și securitate la incendiu. Lucrările de modernizare au fost finalizate în 2024, permițând funcționarea conform legislației în vigoare. Valoarea investițiilor se ridică la peste 7 milioane de euro.

„Anul acesta, am realizat două obiective importante – fuziunea dintre Orange și Orange Romania Communications și reunirea echipelor noastre din București. Suntem mândri că am readus la viață Palatul Telefoanelor și, totodată, conștienți de responsabilitatea pe care o avem de a conserva această clădire emblematică. Fiind monument istoric, redeschiderea Palatului Telefoanelor a presupus un efort considerabil, precum și investiții semnificative. În același timp, istoria ne obligă să inovăm pentru a marca noi succese aici, în locul unde telecomunicațiile au determinat schimbarea și modernizarea României”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.

Despre Palatul Telefoanelor

 Construcția Palatului Telefoanelor a început în septembrie 1931. Suprafața construită a fost de 977 metri pătrați, iar clădirea impunătoare prin cei 52 de metri înălțime avea subsol, parter, mezanin și 11 etaje. Planurile clădirii au fost realizate de arhitectul american Louis Seabury Weeks, iar punerea în aplicare și detaliile au intrat în sarcina arhitectului român Edmond Van Saanen-Algi.

Clădirea în stil Art Deco a fost finalizată în 1933, fiind considerată, la vremea respectivă, un adevărat zgârie-nori, asemenea celor din New York. Datorită importanței sale strategice, la inaugurare, pe 24 aprilie 1933, a participat M. S. Regele Carol al II-lea.

În perioada 1940-1946, Palatul Telefoanelor a fost supraetajat cu două etaje și extins pe latura Matei Millo – Ion Oteteleșanu.

În perioada 1995-2001, edificiul a trecut prin ample lucrări de consolidare, iar mai apoi, începând din 2018, prin lucrări de construcții privind finalizarea consolidărilor necesare și modernizarea clădirii în scopul adaptării la noile norme de rezistență și securitate la incendiu. Lucrările de modernizare au fost finalizate în 2024, permițând redeschiderea clădirii conform legislației în vigoare.

Palatul Telefoanelor se află pe Lista Monumentelor Istorice ale Municipiului București și face parte din Zona Protejată numărul 16 “Stradă simbol a orașului Calea Victoriei”, având grad de protecție maxim. Sunt protejate valorile arhitectural-urbanistice, istorice și de mediu natural în ansamblul lor: trama stradală, fondul construit, caracterul și valoarea urbanistică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS