Primii care au pus mâna pe iPhone 5 au fost hoţii | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITIT Primii care au pus mâna pe iPhone 5 au fost hoţii

Primii care au pus mâna pe iPhone 5 au fost hoţii

scris de M.I.
2 afisari

Mai mulţi hoţi din Japonia au „înhăţat” aproape 200 de smartphone-uri iPhone 5 înainte ca aceastea să intre la vânzare vineri dimineaţa, scrie cotidianul american Wall Street Journal (WSJ).

În timp ce mii de fani înfocaţi erau aliniaţi în faţa magazinelor din mai multe ţări, poliţia din Osaka a anunţat că 191 de smartphone-uri au fost furate în orele de dinaintea lansării. Trei magazine au fost vizate la intervale scurte de timp în metropola niponă, într-un neobişnuit lanţ de furturi vizând cel mai dorit telefon al momentului, scrie WSJ.

„Telefoanele şi hoţii se află încă în libertate”, notează sursa citată. Furturile sunt un aspect mai puţin obişnuit al freneziei care a însoţit lansarea celui mai recent produs Apple, dar va creşte, probabil, problemele de livrare, notează publicaţia. Clienţii din Australia, Japonia şi Hong Kong au început să cumpere vineri iPhone 5, indicând o cerere solidă pentru smartphone. iPhone 5 intră la vânzare vineri în mai multe ţări, Australia fiind urmată de Japonia, Singapore, Hong Kong, Franţa, Germania şi Marea Britnie, Statele Unite şi Canada.

Compania americană a anunţat că precomenzile pentru iPhone 5 au atins un nou record, de 2 milioane de unităţi în prima zi. Potrivit Apple, următorii clienţi care au precomandat smartphone-ul trebuie să aştepte până la o lună pentru livrare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult