Telefoanele inteligente în viitor – cât de subţiri vor fi | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITIT Telefoanele inteligente în viitor – cât de subţiri vor fi acestea

Telefoanele inteligente în viitor – cât de subţiri vor fi acestea

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Oamenii de ştiinţă încearcă să creeze o nouă lentilă ultrasubţire care ar putea face ca telefoanele mobile inteligente să fie subţire precum o carte de credit.

Smartphone-urile vor fi in viitor subtiri ca un card (foto:indiatimes.com)

Cercetătorii susţin că  noua lentilă la care se lucrează ar putea fi folosită la o gamă largă de produse, de la telefoane mobile, la cameră video/foto, până la sisteme de comunicare prin fibră optică. Cercetătorii au explicat că lentilele folosite pentru a concentra lumina în ochelari, microscoape sau alte produse, folosesc aceeaşi bază tehnologică care datează de la sfârşitul anilor 1200, atunci când lentilele pentru ochelari au fost introduse în Europa, acestea urmând să fie plate, fără distorsiuni şi atât de subţire încât pe lăţimea unui fir de păr ar încăpea 1.500 de exemplare.

Suprafaţa lentilei este modelată cu dungi metalice foarte mici care, pe măsură ce ele se îndepărtează de centru, curbează lumina diferit şi determină fasciculul să se concentreze brusc fără a distorsiona lumina.  Versiunea actuală a lentilei funcţionează la o anumită lungime de undă, dar oamenii de ştiinţă spun că ea poate fi proiectată pentru a fi utilizată pe un spectru mai larg.

Potrivit specialiştilor, lentilele existente nu sunt destul de subţiri sau de plate pentru a înlătura distorsiunile precum aberaţia de sfericitate, astigmatismul şi coma optică, care împiedică crearea unei imagini clare. Conform descoperă.ro, corectarea acestor distorsiuni necesită existenţa unor soluţii complexe precum utilizarea mai multor lentile, proces ce face ca greutatea dispozitivului să crească şi la fel şi dimensiunea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult