Admitere Medicina 2020 – UMF Carol Davila | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Admitere Medicina 2020 – UMF Carol Davila

Admitere Medicina 2020 – UMF Carol Davila

scris de Z.V.
1794 afisari

Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, concurs ce va avea loc duminică, 26 iulie 2020, începând cu ora 09:00, în mai multe locații din Centrul Expozițional Romexpo, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 3.326 de candidaţi, dintre care 28 sunt absolvenți de liceu care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 46 sunt olimpici naționali și internaționali. Aceştia, cu excepția celor 46 de olimpici care sunt declarați deja admiși, vor concura pentru ocuparea celor 1.114 locuri, din totalul de 1.160, finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă scoase la concurs.

Admitere Medicina 2020 – UMF Carol Davila

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, aceasta creionează pentru specializarea „medicină” (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) un număr de 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă. Pentru specializarea “medicină dentară” (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) regăsim un număr 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie, (300 de credite pentru 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, pe segmentul Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu, 240 de credite) sunt 95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă, iar pentru alte specializări FMAM (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenții din centrele de plasament.

“Din perspectiva numărului candidaților înscriși în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, asistăm anul acesta la o creștere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenți față de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit, un interes amplificat al absolvenților de liceu față de profesia de medic și cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condițiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătății prin care statutul de medic va fi foarte bine poziționat în ierarhia socio-profesională și superpozabil sistemelor sanitare occidentale” a declarat Prof.Dr. Viorel JingaRector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

La Facultatea de Medicină s-au înscris 2.246 candidați

Pentru cele 660 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.246 candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară541 de candidaţi/180 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie134 de candidaţi/150 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu)405 de candidaţi/170 de locuri. Pentru candidații ale căror medii de admitere, nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 292 de locuri cu taxă.

Amintim faptul că:

în 2019, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat și 310 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.058 de absolvenți de liceu dintre care 2.002 la Medicină și 448 la Medicină Dentară;

în 2018 – 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă, (nr total candidați – 2.976, 1.823-Medicină și 485-Medicină Dentară);

în 2017 -1.468 de locuri, dintre care 440 de locuri cu taxă (nr total candidați-2.996, 1.811-Medicină și 547 Medicină Dentară);

în 2016 – 1.420 de locuri, dintre care 470 de locuri cu taxă (nr total candidați-3.168, 1.942-Medicină și 583-Medicină Dentară).

Record și la capitolul olimpici și al absolvenților cu media 10 la bacalaureat

De menţionat este faptul că, anul acesta, 46 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, accederea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere. Totodată, dintre cei 3.326 de candidaţi care vor intra în concurs, duminică, 26 iulie 2020, 28 au obţinut nota maximă, 10, la examenul de bacalaureat.

„Este remarcabil și faptul că 46 de olimpici naționali și internaționali, cu 15 mai mulți față de cei înscriși în 2019, au ales să-și ducă mai departe performanțele educaționale în cadrul UMF „Carol Davila” și cred că prin rezultatele pe care le vor aduce, Universitatea noastră va avea un ritm accelerat în accederea pe cele mai înalte trepte ale topurilor științifice de prestigiu ale lumii medicale mondiale” a subliniat Prof.Dr. Viorel Jinga.

Taxa de studiu stabilită de către Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2020–2021 este de 9000 lei /an de studiu pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie şi 6000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).

Reguli privind organizarea examenului de admitere

Pandemia COVID 19 a generat o schimbare radicală în ceea ce privește modul de organizare a examenului de admitere de anul acesta, impunând condiții stricte în ceea ce privește măsurile de prevenție împotriva răspândirii infecției cu noul Coronavirus. În acest sens, una dintre opțiuni a fost alegerea Centrului Expozițional Romexpo ca locație pentru desfășurarea concursului, spațiul de peste 10.000 de metri pătrați, ce cuprinde Pavilioanele B1, B2, C1 și C2 fiind unul extrem de generos.

“Alegerea Centrului Expozițional Romexpo pentru desfășurarea acestui concurs important cred că a fost cea mai bună opțiune, spațiile de aici, de peste 10.000 de metri pătrați, dându-ne posibilitatea de a le oferi tuturor candidaților condiții optime pentru a susține examenul, cea de a doua variantă a locației, pe care am analizat-o, Arena Națională putând să genereze un disconfort termic concurenților, temperaturile acestui sfârșit de lună anunțânu-se extrem de ridicate chiar și pentru ore matinale. Totodată, vor fi respectate cu strictețe toate măsurile de prevenire împotriva COVID 19, conform Ordinului Ministrului Sănătății – 1228/2020 începând cu triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor și purtarea obligatorie a măștilor de protecție facială și bineînțeles distanțarea socială de minim 1,5 metri între candidați” a ținut să precizeze Rectorul UMF “Carol Davila”, Prof.Dr.Viorel Jinga.

Pentru organizarea acestui concurs țin să le mulțumesc tuturor colaboratorilor și în mod special celor externi precum Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea București, Academia de Studii Economice, Universitatea de Artă Teatrală I.L.Caragiale, Universitatea de Arhitectură, Universitatea de Construcții, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Primăriei Sectorului 5 și Primăriei Capitaleiaceștia oferindu-ne în principal, închirierea gratuită a mobilierului necesar desfășurării examenului” a menționat Rectorul UMF “Carol Davila”.

Înscrierea candidaților și depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf) la concursul de admitere, sesiunea iulie 2020 s-a efectuat, anul acesta, exclusiv on-line, pe platforma dedicată examenului de admitere, care a putut fi accesată la adresa web https://adm.umfcd.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult