Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate BioNTech speră să lanseze un prim medicament anticancer în 2026

BioNTech speră să lanseze un prim medicament anticancer în 2026

scris de C.S.
279 Afisari

Laboratorul german BioNTech, care a dezvoltat unul dintre vaccinurile inovatoare împotriva COVID-19, a indicat miercuri că îşi propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului în 2026, în principal graţie tehnologiei ARN mesager (ARNm), informează AFP.
„Compania intenţionează să continue să îşi dezvolte proiectele în vederea primei sale lansări în domeniul oncologic prevăzută pentru 2026”, a precizat BioNTech într-un comunicat cu ocazia publicării rezultatelor sale anuale.

BioNTech lucrează în prezent la mai multe terapii împotriva diferitelor tipuri de cancer (melanom, prostată, cap şi gât, ovare, plămâni, colorectal), imunoterapii şi vaccinuri, aflate în prezent în faza de studii clinice.

În total, laboratorul speră să obţină autorizări pentru zece dintre aceste tratamente până în 2030, precizează comunicatul.

După ce a vândut milioane de doze din vaccinul său anti-COVID-19 dezvoltat împreună cu gigantul american Pfizer, BioNTech şi-a reinvestit profiturile în cercetarea în domeniul cancerului, specialitatea iniţială a acestui laborator fondat în 2008 de către doi cercetători în oncologie.

Tehnologia ARN mesager oferă noi perspective pentru dezvoltarea unor terapii inovatoare contra cancerului, care fac obiectul unei concurenţe intense între mai mulţi actori din lumea farmaceutică.

Laboratorul american Moderna, unul dintre rivalii BioNTech, speră ca vaccinul său terapeutic împotriva cancerului de piele, aflat în prezent în faza de testare, să fie aprobat din 2025.

Terapiile la care lucrează aceste companii nu vizează lupta directă împotriva celulelor canceroase, ci stimularea sistemului imunitar al pacienţilor, astfel încât aceştia să poată lupta împotriva cancerului.

Una dintre provocări este de a face faţă „eterogenităţii şi variabilităţii” cancerelor, care diferă de la un pacient la altul, prin combinarea „diferitelor mecanisme de acţiune”, a explicat BioNTech.

„(…) Există numeroase tipuri de cancer în diferite stadii şi boala diferă de la un pacient la altul’, a explicat în noiembrie cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin, pentru ziarul Bild.

Decodificarea tuturor mutaţiilor posibile este o sarcină pe termen lung, ceea ce face ca dezvoltarea tratamentelor pentru aceste boli să fie mai complexă decât cea a vaccinului anti-COVID-19.

„Scopul nostru este de a dezvolta un vaccin împotriva cancerului adaptat fiecărui pacient”, declarase Sahin pentru Bild.

După saltul veniturilor datorită vânzărilor vaccinului anti-COVID-19, compania cu sediul la Mainz (vestul Germaniei) şi-a văzut vânzările revenind la normal, la 3,8 miliarde de euro anul trecut, faţă de 17,3 miliarde în 2022. Profitul anual a scăzut la 930 de milioane de euro, de zece ori mai puţin decât în anul precedent.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS