Cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus (COVID-19) cresc în afara Chinei | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus (COVID-19) cresc în afara Chinei

Cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus (COVID-19) cresc în afara Chinei

scris de Misu Andrei
70 afisari

Pe măsură ce se înregistrează tot mai multe cazuri de infecție cu noul virus din China, crește și îngrijorarea că epidemia intră într-o nouă fază. Dacă până acum în China se înregistrau marea majoritate a cazurilor și a deceselor, acum sunt tot mai multe semne că boala se răspândește mai rapid în afara granițelor sale, în alte țări asiatice.

Cazurile de infectare cu coronavirus au trecut de 200 în Coreea de Sud, adică aproape s-au dublat în 24 de ore (în principal, din cauza unei secte), în timp ce acum o săptămână erau doar 28. Cazurile din Singapore și Japonia au ajuns deja la 85. În plus, sunt peste 630 de persoane depistate cu coronavirus în rândul celor 3.700 care au stat în carantină pe vasul Diamond Princess, ancorat în portul Yokohama.

Deocamdată, China rămâne în centrul crizei, cu circa 75.000 de îmbolnăviri. Dintr-un total de 2.247 de decese, numai 11 au fost înregistrate în afara Chinei.

În Japonia, situația este alarmantă. Ministrul sănătății a anunțat că practic s-a pierdut urma unor persoane infectate. Populația țării numără foarte mulți bătrâni, categorie considerată cea mai vulnerabilă în fața virsului. În plus, se cunoaște cultul pentru muncă al japonezilor, care sunt foarte reticenți în a-și lua concedii medicale dacă se simt rău.

Statele Unite deja au emis o alertă de călătorie pentru Japonia, sfătuindu-și cetățenii să fie precauți.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult