Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Nou tratament pentru Ebola. Cine a găsit leacul

Nou tratament pentru Ebola. Cine a găsit leacul

scris de A.P.
197 Afisari

Nou leac pentru Ebola? Cercetătorii japonezi de la Fujifilm Industries au anunțat descoperirea unui nou tratament experimental, favipiravir (sau T-705), gata să fie livrat la nivel mondial.

vaccin

Nou leac pentru Ebola, Made in Japan?

Potrivit secretarul general al guvernului nipon, Yoshihide Suga, Japonia „este dispusă să livreze medicamente în cooperare cu producătorul local dacă Organizația Mondială a Sănătății (OMS) solicită acest lucru”.

Ebola figurează nu doar printre cele mai contagioase și mortale maladii umane, ci și printre cele împotriva cărora nu există în prezent niciun vaccin sau tratament omologat oficial.

Japonezii nu sunt, însă, primii care au anunțat descoperirea unui posibil leac pentru Ebola. Un ser experimental american, ZMapp, ar fi vindecat, săptămâna trecută, doi medici infectați cu Ebola. ZMapp este un cocktail de trei anticorpi monoclonali administrați în cantități foarte mici. Un preot spaniol și un medic liberian au murit, însă, deși au fost tratați cu ZMapp.

Intitulat favipiravir (sau T-705), noul medicament japonez se află deja pe piața sub forma antigripalui Avigan, creat de Toyama Chemical, filială a Fujifilm Holdings și omologat în martie, în Japonia.

Conform Agerpres, Fujifilm are un deja în stoc câteva zeci de mii de doze. „Avem rezerve suficiente pentru mai mult de 20.000 de oameni”, a adăugat un purtător de cuvânt al companiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult