Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Posibilitatea unei a treia doze de vaccin Pfizer, administrată după șase luni, este analizată de Agenția Europeană a Medicamentului

Posibilitatea unei a treia doze de vaccin Pfizer, administrată după șase luni, este analizată de Agenția Europeană a Medicamentului

scris de Misu Andrei
122 Afisari

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat luni că analizează datele privind o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, care urmează să fie administrată la şase luni după cea de-a doua doză la persoanele începând cu vârsta de 16 ani, relatează Reuters.

Cele două companii farmaceutice au depus o cerere la Agenţia Europeană pentru Medicamente, care a declarat că va efectua o evaluare rapidă a datelor, cu un rezultat aşteptat „în următoarele câteva săptămâni”.

Vineri, compania farmaceutică americană Moderna a declarat că a cerut EMA aprobarea condiţionată pentru administrarea unei a treia doze de 50 de micrograme din vaccinul său anti-COVID-19.

Vaccinurile produse de Moderna şi Pfizer se bazează pe noua tehnologie ARN mesager.

Totodată, EMA a anunţat luni că evaluează datele privind utilizarea unei doze suplimentare de vaccin ARNm la persoanele cu sisteme imunitare slăbite. Rezultatul acestei analize va fi oferit în timp util, a mai spus agenţia europeană.

Săptămâna trecută, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a declarat că nu este nevoie urgentă de o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 la persoanele complet imunizate, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, Statele Unite se pregătesc să înceapă administrarea celei de-a treia doze după ce principalul expert american în boli infecţioase Anthony Fauci a declarat duminică că autorităţile ar urma să primească în curând aprobare de la Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite pentru cea de-a treia doză de rapel cu vaccinul Pfizer.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS