Preşedintele Klaus Iohannis, operat la Spitalul Militar | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Preşedintele Klaus Iohannis, operat la Spitalul Militar

Preşedintele Klaus Iohannis, operat la Spitalul Militar

scris de A.P.
12 afisari

Preşedintele Klaus Iohannis a suferit, joi, o intervenţie minim invazivă artroscopică la umărul stâng, iar operaţia a decurs fără probleme, au anunţat, joi seară, reprezentanţii Spitalului Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. Şeful statului urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând procedurile de recuperare fizică.

”Astăzi, 25 octombrie a.c., preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuării unei intervenţii minim invazive artroscopice la umărul stâng. Intervenţia a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit acestora, anterior, preşedintele a fost supus aceleaşi proceduri minim invazive artroscopice şi pentru tratamentul afecţiunilor suferite la nivelul articulaţiei umărului drept.

Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, a anunţat, joi seară, Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

În 26 aprilie 2016, preşedintele a fost operat la umărul drept.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult