Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Principesa Margareta a fost aleasă președinte al Crucii Roșii Române

Principesa Margareta a fost aleasă președinte al Crucii Roșii Române

scris de G. D.
9 afisari

Vineri, 15 mai 2015, la Brașov, în cadrul Adunării Generale a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a fost aleasă președinte al Crucii Roșii Române.

Principesa Mostenitoare Margareta a RomânieiPrincipesa Moștenitoare Margareta a fost aleasă cu 87 la sută din voturile valabile exprimate.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost înființată în anul 1876, în timpul domniei Regelui Carol I. Organizația a fost susținută, încă de la începuturi, de Familia Regală. Regina Elisabeta, Regina Maria și Regina-mamă Elena s-au implicat cu devotament și abnegație în acțiuni umanitare ale Crucii Roșii Române.

Principesa Moștenitoare Margareta a declarat, în cadrul Adunării Generale, ca prezența Familiei Regale alături de Crucea Roșie Română este o realitate istorică, respectată de societatea românească.

„Am convingerea că demersul meu de a prelua calitatea de Președinte al Crucii Roșii Române este benefic și potrivit pentru cauza acestei prestigioase organizații. Cred că mă voi bucura de încrederea dumneavoastră și că vom putea acționa corespunzător și în spiritul Valorilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Educată în sociologie medicală, am fost implicată în proiectele internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite. Am lucrat și ca voluntar, în Etiopia, Sudan, Zambia, Elveția, Marea Britanie și Italia ” a declarat Principesa  Margareta

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult