Vaccinul rusesc, contestat de cercetători din 5 țări: "Datele arată valori duplicate" | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITPharma-Sanatate Vaccinul rusesc, contestat de cercetători din 5 țări: „Datele arată valori duplicate”

Vaccinul rusesc, contestat de cercetători din 5 țări: „Datele arată valori duplicate”

scris de Misu Andrei
48 afisari

Un grup de cercetători și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „tiparele repetitive” de date într-o lucrare care descrie studiile clinice în faza incipientă a vaccinului anti-COVID dezvoltat de Rusia. Mai exact, cei 15 cercetători, care au trimis o scrisoare revistei The Lancet, susțin că nivelul de anticorpi de la mai mulți pacienți este identic, ceea ce este „improbabil”, scrie nature.com.

Într-o scrisoare deschisă către autorii studiului, care au publicat rezultatele vaccinului rusesc „Sputnik V” luna aceasta în revista The Lancet , cercetătorii evidențiază valorile care par a fi duplicate și avertizează că lucrarea își prezintă rezultatele fără a oferi o defalcare detaliată a datelor pe care se bazează.

„Deși cercetarea descrisă în acest studiu este potențial semnificativă, prezentarea datelor ridică mai multe îngrijorări care necesită acces la datele originale pentru a putea fi investigate în totalitate”, se arată în scrisoarea semnată până acum de 38 de oameni de știință.

Scrisoarea deschisă a fost publicată și pe un blog al biologului molecular Enrico Bucci care spune că a observat nereguli ale datelor despre vaccin.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult