
Sistemul informatic a fost implementat de ROMATSA împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. „Scopul acestui centru este ca România să respecte obiectivul european de interconectare a sistemelor de transport la nivel european, mai ales că asigură legătura cu toate modurile de transport’, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care a vizitat centrul de la ROMATSA.
Împreună cu ROMATSA, unde va funcţiona efectiv Centrul de Coordonare, la activitatea SAR participă şi alte entităţi: centrul operaţional al Ministerului Transporturilor, inspecoratele judeţene şi al municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului general pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul Maritim de Coordonare, Statul Major al Forţelor Aeriene, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI, Autoritatea Aeronautică Civilă, Radionav precum şi sistemul 112.
Ministrul a anunţat că aviaţia va beneficia de fonduri europene de circa 150 milioane de euro în perioada următoare, care vor merge în special către asigurarea interconexiunii între aeroporturi şi celelalte mijloace de transport.
{gallery}gallery/12/simulator{/gallery}