Acasa Stiinta-ITStiinta A fost instalat primul implant al unui cip cerebral la om

A fost instalat primul implant al unui cip cerebral la om

scris de Misu Andrei
198 Afisari

Elon Musk a anunţat luni că start-up-ul Neuralink, al cărui cofondator este, a montat duminică primul cip cerebral unui pacient, o operaţiune care a fost deja efectuată în mai multe rânduri de alte companii şi cercetători, relatează Reuters şi AFP.

Cu sediul în Fremont, California, la periferia oraşului San Francisco, Neuralink a primit în luna mai undă verde din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA). Implantul său, de mărimea unei monede, a fost deja plasat în creierul unui macac, care a reuşit să joace jocul video „Pong” fără controler sau tastatură.

„Primele rezultate arată o activitate neuronală promiţătoare”, a scris Elon Musk pe X, despre implantul cipului la pacientul uman, care se recuperează bine.

Fondată în 2016, Neuralink este departe de a fi prima companie care instalează un implant cerebral, cunoscut şi sub numele de interfaţă creier-maşină (BCI), unui om. În septembrie, compania olandeză Onward a anunţat că testează cuplarea unui implant cerebral cu un altul care stimulează măduva spinării, cu scopul de a permite unui pacient tetraplegic să îşi recapete mobilitatea. În 2019, cercetătorii de la institutul Clinatec din Grenoble au prezentat un implant care, odată montat, ar permite unei persoane tetraplegice să anime un exoschelet şi să îşi mişte braţele sau să se deplaseze.

Neuralink a strâns recent 323 de milioane de dolari de la investitori, în două tranşe, în august şi noiembrie. Neuralink spune că vrea, de asemenea, să facă pacienţii paralizaţi să meargă din nou, dar şi să redea vederea orbilor şi chiar să vindece boli psihiatrice precum depresia.

Ambiţia lui Elon Musk este, de asemenea, de a face ca implantul său să fie disponibil pentru toată lumea, pentru a permite o mai bună comunicare cu computerele şi, după spusele sale, pentru a limita „riscul pe care îl reprezintă inteligenţa artificială pentru civilizaţia noastră”.

Studiul Neuralink foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical un implant de interfaţă creier-computer (BCI) într-o regiune a creierului care controlează intenţia de a se mişca. Obiectivul iniţial este de a permite oamenilor să controleze un cursor sau o tastatură de calculator doar cu ajutorul gândurilor lor.

Primul produs de la Neuralink ar urma să se numească Telepathy, a declarat Musk într-o postare separată pe X.

Compania lui Elon Musk s-a confruntat însă cu solicitări de control în ceea ce priveşte protocoalele sale de siguranţă. Reuters a raportat la începutul acestei luni că societatea a fost amendată pentru încălcarea normelor Departamentului de Transport al SUA (DOT) privind circulaţia materialelor periculoase.

Compania a fost evaluată la 5 miliarde de dolari în iunie anul trecut, dar la sfârşitul lunii noiembrie, patru congremeni au cerut Comisiei americane pentru valori mobiliare şi burse să investigheze dacă Musk a indus în eroare investitorii cu privire la siguranţa tehnologiei sale, după ce dosarele veterinare au arătat că problemele legate de implanturile pe maimuţe au inclus paralizie, convulsii şi inflamări cerebrale.

Musk a scris într-o postare pe reţelele sociale, la 10 septembrie, că „nicio maimuţă nu a murit ca urmare a unui implant Neuralink”. El a adăugat că firma a ales maimuţe „în stadiu terminal” pentru a minimiza riscul pentru cele sănătoase.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS