Acasa Stiinta-ITStiinta Apocalipsa reloaded: Un asteroid, foarte aproape de Terra

Apocalipsa reloaded: Un asteroid, foarte aproape de Terra

scris de Marius Bâtcă
0 afisari

Apocalipsa reloaded: un asteroid cu o putere de distrugere comparabilă cu cea a unei bombe nucleare va trece la mică distanţă de Terra.

asteroid Terra (meroguff.com)

foto: meroguff.com

Asteroidul cu un diametru de 50 de metri, se numeste 2012 DA14 şi va trece, pe 15 februarie 2013, la o distanţă de doar 24.000 de kilometri de Terra. Asteroidul se va afla astfel, pe 15 februarie 2013, mult mai aproape de planeta noastră decât mulţi dintre sateliţii comerciali aflaţi pe orbită, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

Oamenii de ştiinţă afirmă că nu există riscul unui impact în 2013, însă ei nu exclud posibilitatea ca acest risc să crească în anii viitori. Dacă asteroidul va intra în atmosfera Terrei şi va exploda, forţa generată va fi suficientă pentru a distruge complet un teritoriu de mărimea zonei metropolitane a Londrei.

Asteroidul a fost descoperit în luna februarie de o echipă de cercetători de la observatorul La Sagra Sky Survey, din apropiere de Granda (Spania), după ce astronomii au decis să îşi îndrepte cercetările spre câteva zone ale boltei cereşti unde asteroizii nu sunt văzuţi în mod obişnuit. Observatorul La Sagra Sky Survey foloseşte telescoape automatizate pentru a monitoriza asteroizi mici şi comete.

„Obiectul are un diametru de 50 de metri şi, cu această mărime, ar putea provoca distrugeri serioase dacă ar exploda deasupra unei zone nelocuite. Ar avea forţa celei mai mari bombe nuclare”, a spus profesorul Gerhard Drolshagen, de la Space Situational Awareness (SSA), din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

În anul 1908, un aesteroid al cărui diametru a fost estimat la circa 40 de metri, s-a prăbuşit în regiunea Tunguska din Siberia şi a distrus complet pădurea pe o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi.

„Este o suprafaţă echivalentă cu cea a zonei metropolitane a Londrei. Noul asteroid este doar cu puţin mai mare”, a adăugat Drolshagen.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult