Astronomii au descoperit o stea de diamant, de mărimea Terrei | Ziua Veche
Acasa rss 1asig Astronomii au descoperit o stea de diamant, de mărimea Terrei

Astronomii au descoperit o stea de diamant, de mărimea Terrei

scris de Z.V.
4 afisari

O stea din categoria piticelor albe, aflată la o distanţă de 900 de ani-lumină în constelaţia Vărsătorului, are o mărime apropiată de cea a Terrei şi este alcătuită în întregime dintr-un diamant uriaş, informează dailymail.co.uk.

Aceasta formaţiune celestă, cea mai rece şi mai îndepărtată stea din clasa piticelor albe descoperite vreodată, este atât de rece, încât carbonul din structura ei s-a cristalizat şi a format un fel de diamant uriaş în spaţiu, de mărimea Terrei.

„Este cu adevărat un obiect remarcabil. Ştiam că astfel de obiecte trebuie să existe, dar ele sunt atât de estompate, încât sunt foarte greu de detectat”, a declarat David Kaplan, profesor la Universitatea Wisconsin-Milwaukee, autorul descoperirii.

David Kaplan şi colegii lui au descoperit această „nestemată stelară” cu ajutorul Green Bank Telescope (GBT), operat de National Radio Astronomy Observatory (NRAO), şi folosind datele transmise de Very Long Baseline Array (VLBA).

Piticele albe sunt formaţiuni cereşti foarte dense, rezultate din implozia unor stele de dimensiunea Soarelui, aflate la sfârşitul ciclului lor de viaţă, care formează obiecte aproximativ de mărimea Terrei.

Compuse mai ales din carbon şi oxigen, piticele albe se răcesc lent şi pălesc în intensitate de-a lungul a câtorva miliarde de ani. Obiectul din acest studiu pare să aibă aceeaşi vârstă cu Calea Lactee, aproximativ 11 miliarde de ani. Steaua de diamant a fost identificată datorită însoţitorului ei, un pulsar denumit PSR J2222-0137, cu care formează un sistem binar.

2 comentarii

Titircă Inimăbună 24-06-2014 - 22:24

Aceasta nu este deci steaua Rusiei, caci nu-i facuta din cacat si nu clipoceste!
Si mai este si rotunda, cand toata lumea stie ca Putin este cap patrat.

Titircă Inimăbună 24-06-2014 - 22:48

Umbla zvonul ca ValVede si-a vandut nick-ul la niste antibasisti.

Cica s-au prezentat astia pe forum acu cateva zile si l-au facut harcea-parcea cu râgâieli, injuraturi, si miros de de ciorapi mudari.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult